Optsprezece angajați de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani, medici, infirmiere și asistenți, sunt acuzați că fură din mâncarea beneficiarilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea demarând o anchetă.
Potrivit IPJ Vrancea, angajaţii au fost filmați în momentul în care iau din mâncarea beneficiarilor stabilimentului și o duc în Camera de Gardă în loc să o ducă la bătrâni.
„Există înregistrări ale camerelor de supraveghere din interior, pe care se vede foarte clar cum angajaţii duc parte din mâncare în Camera de Gardă, în loc să o ducă la beneficiari. Ei au mai multe motivaţii în acest sens, pe care urmează să le prezinte organelor de cercetare”, a declarat primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 228 aliniat 1 din Codul Penal.
Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani s-a aflat şi în această vară în centrul unui scandal, după ce o infirmieră l-a acuzat pe preotul Cătălin Ifrim, directorul instituţiei, de agresiune sexuală şi a depus plângere la Parchet.
Sursa: observator.tv