1.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Medicii ÎMPOVĂRAȚI cu noi sarcini, ÎN DOAR CÂTEVA ZILE, cu stresul și nemulțumirile de rigoare…

Dosarul electronic de sănătate-i obligă pe medici, indiferent că lucrează la stat sau la privat, să completeze datele medicale ale pacienților pe care-i consultă. Operațiunea în cauză va fi obligatorie începând de săptămâna viitoare. Aceste documente electronice erau în vigoare și până acum, dar erau opționale. Asta înseamnă peste 6,5 milioane de dosare electronice de sănătate, pentru tot atâția pacienți existenți în prezent, în toată țara, în evidențele medicilor de familie, scrie hotweek.ro.

Documente electronice vin în sprijinul medicilor. Aceștia vor avea în acest mod acces la informații despre grupa de sânge, alergiile și bolile pacienților pe care urmează să-i consulte sau, dupa caz, să-i opereze.

Medicii de familie sunt cei mai îngrijorați de această nouă corvoadă pentru că, spun ei ”vor fi nevoiți să verse manual date în DES”. Și nu doar ei se tem că vor fi încărcați cu sarcini suplimentare, ci și managerii de spital care au fost deja notificați că dosarul electronic va deveni obligatoriu. Aceștia susțin că nu s-a făcut niciun fel de instructaj cu personalul din spital care gestionează partea de sistem informatic.

Medicii spun că „în teorie, ar trebui să înlesnească comunicarea între doctori, însă și dosarul electronic va funcționa tot cu ajutorul sistemului informatic pe care a fost implementat cardul de sănătate. Iar acesta are numeroase hibe…”. Legat de această temere vă reamintim că medicii din Timișoara și nu numai se plâng că, de două zile, sunt în imposibilitate de a-și desfășura normal activitatea din cauza sistemului informatic de sănătate. Mai precis aceștia nu-și pot face raportări, nu pot valida rețetele și consultațiile. Medicii se plâng că nu au reușit să facă nicio operațiune pe sistemul de sănătate nici în programul de lucru dar nici mai târziu, de acasă, din timpul liber

Dincolo de nemulțumirile mai mult sau mai puțin întemeiate ale medicilor rămâne o mare nedumerire legată de faptul că încă nu este clar cine, cum și de când ar trebui să se ocupe de mentenanța sistemului informatic în urma procedurilor inițiate de CNAS în urmă cu câteva luni. Și cine va plăti pentru blocajele care au loc tot mai des, de câteva ori pe săptămână.

Sursa: hotweek.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Halucinant! Fostul director al Romsilva Arad a primit 100 000 de euro la pensionare

Un director de la Romsilva a primit bonus de pensionare „10 salarii brute”, adică 500.000 lei, echivalentul a 100.000 de euro, potrivit dezvăluirilor făcute...

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Citește și :