Fenomenul epuizării profesionale îi afectează pe medicii de la Urgențele Spitalului Județean din Timișoara.
Medicul șef al UPU Timiș, Mihai Grecu, spune că ultima analiză a situației personalului de la Urgențe a fost efectuată în anul 2019, cu sprijinul Universității de Vest din Timișoara.
“La momentul respective, aveam un procent cam de 15% medici specialiști, primari, rezidenți, asistenți, deci per global, care aveau semne de burnout în diferite grade. Undeva la 1,5 până în 2% erau cu burnout sever, aveam care prezentau deja semne îngrijorătoare. Burnoutul le afecta viața, nu numai viața profesională, ci și viața personal. Sunt convins că proporția de colegi care sunt afectați de sindromul acesta de epuizare profesională este semnificativ mai mare”, spune medicul Mihai Grecu.
Șeful UPU spune că se impune reluarea cercetării în viitorul apropiat, pentru a constata efectele pe care pandemia le-a avut asupra stării personalului medical.
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara gestionează anual un flux de aproximativ 75.000 de pacienți.