11.000 de cabinete medicale din țară vor fi scutite de impozit. Președintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea Codului Fiscal, privind exceptarea plății impozitului pe clădire pentru medicii de familie.
Modificarea are ca obiect introducerea unei noi categorii de scutiri de la plata impozitului/taxei pentru imobile aferentă clădirilor/spațiilor din interiorul acestora, în care sunt organizate și funcționează cabinete de medicină de familie. Deputatul PNL Florin Roman, unul dintre inițiatorii proiectului, susține că astfel s-au eliminat inechitățile.
Până în 2015, cabinetele medicilor de familie, alături de spitale și clinici erau scutite de la plata impozitului pe clădire, dar prin modificarea Codului Fiscal, Guvernul PSD a eliminat această facilitate. Măsura exceptării sediilor cabinetelor medicilor de familie de la plata impozitului pe teren este așteptată de breaslă, pentru a înlătura inechitățile, dar și discriminarea cu unitățile sanitare publice, mai ales în contextul greutăților de ordin financiar din ultimii ani, a spus parlamentarul.
Potrivit acestuia, măsura va avea un impact nesemnificativ asupra bugetelor locale, având în vedere numărul mic de cabinete ale medicilor de familie, la nivel local.
sursa – digifm.ro