0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Medici, acuzați ca au ,,pierdut” un pansament în abdomenul unei femei. Tânăra abia născuse

Medici din Ploiești, acuzați că au uitat un pansament în abdomenul unei tinere mame, după naștereflickr.com

Femeia a depus plângere penală împotriva a doi medici de la Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești, după ce a descoperit că în timpul operației de cezariană aceștia i-au uitat un pansament în abdomen.

Femeia a născut în luna ianuarie a acestui an şi starea ei de sănătate s-a înrăutăţit treptat.

Acuza dureri abdominale severe şi a făcut mai multe investigaţii la Maternitatea în care a născut, însă fară niciun rezultat.

„În data de 6 ianuarie 2020 am avut operația de cezariană. Operația a fost necesară deoarece și primul copil a fost născut tot prin cezariană. M-au operat luni. Marți seara, după operație, am avut dureri puternice de burtă. M-au mutat iar la terapie pentru că eram adusă în salon. M-au tratat pentru diaree. M-au externat vineri. Marțea am mers să îmi scoată firele. Am anunțat medicul că încă mă doare în partea dreaptă foarte rău dar a spus că o să îmi revin, deși mergeam aplecată de spate”, a declarant tânăra mama pentru Observatorulph.ro.

Durerile persistau şi femeia s-a şimţit din ce în ce mai rău. Abia când a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a aflat că are un pansament uitat în abdomen.

„La 5 săptămâni de la operație am mers la urgențe pentru că durerile nu cedau, iar în zona operației, în partea dreaptă, se simțea ceva tare. Mi-au făcut ecografie, mi-au administrat no spa injectabil și m-au trimis acasă. După alte câteva săptămâni am mers iar deoarece zona pelviană se întărise și se inflamase destul de mult.

De data aceasta medicul de gardă mi-a palpat abdomenul și m-a pus să semnez refuzul consultului ginecologic pe motiv că nu este necesar, acesta considerând că este vorba de mușchiul abdominal, pe motiv că eu aș fi depus efort.

Mi-a prescris Diclac gel. Am aplicat gelul timp de 10 zile fără niciun efect, durerea era mai intensă și deja foarte inflamată. Am revenit la spital…. Mi s-a efectuat ecografie transvaginală +abdominală unde medicul a observat o formațiune care s-a presupus a avea legătură cu colonul. Mi-a dat trimitere pentru RMN, asta fiind sâmbăta seară”, a mai precizat tânăra

“Aveam frisoane și bufeuri de căldură, dureri îngrozitoare”
„Duminică dimineața deja durerea se extinsese pe picior, aveam frisoane și bufeuri de căldură, dureri îngrozitoare. Am decis sa merg la Spitalul Județean pentru că deja nu mai aveam încredere în medicii de la Maternitate. Aici mi s-a pus inițial diagnosticul de hernie, dar doamna care mi-a efectuat ecografia și radiografia mi-a spus că acolo este ceva ce pare a fi pansament.

Bineînțeles m-au internat și s-a efectuat operația. Conform scrisorii medicale, medicii au efectuat laparotomie totală, evacuându-se pansamentul uitat de medicii de la Maternitate”, a explicat tânăra mamă care a aflat după operație că a fost la un pas de moarte.

Femeia a depus o plângere penală la Poliție, pentru infracțiunea de malpraxis.
Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :