0.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Medic și analist reputat din branșă : ,,De ce țin autoritățile mii de doze de vaccin în comune, când cererea masivă este în altă parte?”

Vlad Mixich spune că modul în care e făcută organizarea distribuției stocurilor de vaccinuri în România nu este deloc eficient. Expertul în politici de sănătate a precizat că foarte mulţi oameni se vaccinează în afara oraşului în care locuisc.

„Am deja foarte mulți cunoscuți care s-au programat la vaccinare în afara orașului în care locuiesc. Chiar muuult în afara orașului în care locuiesc pentru că vor să se vaccineze cât mai repede și au găsit doar acolo locuri libere.

E ceva ce nu înțeleg aici, poate altcineva înțelege? De ce ai ține mii și mii de doze de vaccin anti COVID-19 pe stocuri în comuna Talpa (de exemplu), când cererea masiv nesatisfăcută este altundeva, în marele oraș aflat la 100-150 km distanță, unde sunt 0 (zero!) stocuri? O explicație posibilă, să zicem, este ca să asiguri o vaccinare echitabilă și în rural, nu doar în urban. Dar atunci de ce permiți orășenilor să vină și să se vaccineze în comuna Talpa?

Singurul rezultat obținut prin această abordare este o ineficiență uluitoare: nu doar că obligi mii de oameni să facă drumuri lungi total inutil, dar și transporți acele mii de doze total inutil în diferite comune.

Rezultă mult timp pierdut, mulți bani pierduți pentru beneficii minime. Ai zice că organizarea distribuției stocurilor de vaccinuri în România e făcută de un nene undeva într-un excel banal, fără ca omul să fi auzit că există de mulți ani softuri inteligente care îți permit să programezi până în cel mai mic detaliu lanțurile de distribuție în așa fel încât să fie flexibile și să se ducă vaccinul după om, nu să alerge omul sute de kilometri după vaccin.

Că tot a venit vorba: încercați să dormiți bine în noaptea de dinainte și de după vaccinare. Oricât de ciudat ar suna, sistemul nostru imunitar funcționează sincronizat cu ritmul nostru circadian și se pare că atât momentul vaccinării (preferabil dimineața), cât și calitatea somnului poate ajuta protecția oferită de vaccinare. Deocamdată doar se pare, mai e nevoie de multe date ca să fim siguri, dar un somn bun face întotdeauna minuni, inclusiv ne poate ajuta să înțelegem lucruri…”, a transmis expertul în politici de sănătate pe Facebook.

Sursa: www.romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișorenii vor avea arbuști în Piața Libertății

În Piața Libertății au fost plantați arbuști, în alveolele din piață. Este vorba despre arbuști cu o înălțime de 5 metri, și o grosime...

Incendiu la un bloc de locuințe din zona centrală

Un spațiu dintr-un bloc de locuințe a ars în Timișoara. Vecinii au fost cei care au dat alarma, prin apel la 112. În casa...

Citește și :