Un medic rezident de la Spitalul Județean Timișoara a fost descoperit, ieri seara, decedat în locuința sa. Tânărul a muncit în terapie intensivă, inclusiv cu pacineții COVID internați, iar trupul său fără viaţă a fost făcut chiar de către mama sa.
„Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat pe COVID o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informați în această dimineață de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuința sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat. Colectivul SCJUPBT își exprimă regretul vis a via de această tragedie nemărginită”, a transmis Spitalul Județean Timișoara.
Medicul a fost găsit de mama sa
Tânărul a fost găsit de mama sa. Polițiștii au demarat cercetările. „Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit baiatul decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis IPJ Timiș.