Medic rezident, dat afară din casă: „Mi-a spus că a început lupta pentru supraviețuire”

3287

Un medic rezident din Bucureşti spune că a fost dat afară din casă de proprietarul apartamentului în care locuia cu chirie, doar pentru că lucrează într-un spital şi ar putea aduce virusul acasă. La Sibiu şi la Galaţi, alte cadre medicale au fost umilite de către vecini, doar pentru că lucrează în spitale şi salvează vieţi în timpul pandemiei de coronavirus.

„Am fost sunată pe 31 martie de propietar, spunându-mi că ar fi bine să plec, că sunt medic, că lucrez în spital şi că a început lupta pentru supravieţuire şi că ei îi e teamă că voi aduce virusul. Cu fata ei stăteam. I-am spus că unde lucrez eu nu e niciun caz, m-a testat, nu am nici simptome, nici febră n-am făcut. Apoi, la nici două zile mi-a trimis mesaj şi mi-a spus că vrea un răspuns… ceea ce e foarte dificil să găseşti un loc, cel puţin în perioada asta. A dat cu clor după mine, prin casă a dat cu clor, cu pulverizator, pe clanţe. Este inuman ce se întâmplă, efectiv se ia în batjocură medicul. E frustrant, chiar am învăţat şi învăţ mult pentru asta şi îmi place ce fac, dar te fac să te simţi prost”, a declarat medicul rezident la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.