Medic legist, după un accident șocant în vest: ”Inima și creierul nu le-am găsit. N-am pomenit așa ceva în 40 de ani de activitate”

818

Cazul bărbatului de 62 de ani, mort în noaptea de sâmbătă spre duminică la intrare în Deva, în apropiere de Izvorul Decebal, devine din ce în ce mai șocant. Omul a fost lovit de o mașină, iar apoi, spun medicii legiști, trupul său a fost zdrobit de alte autoturisme, care au trecut, pur și simplu, peste el.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 3:00. Zona nu este iluminată, dar cu toate acestea este greu de crezut că șoferii care au tranzitat DN7 nu au observat că în drum se află un cadavru. Unul dintre participanții la trafic, un șofer german, a fost cel care a anunțat la 112 că omul a fost călcat de mașini.

Șeful Serviciului Județean de Medicină Legală, medicul legist Dan Mărculescu, susține că în activitatea sa de 40 de ani nu a întâlnit un asemenea caz.

„A fost un dezastru acolo. Bărbatul nu doar că a fost lovit de mașini, ci s-a trecut peste el. A fost târât, nu mai avea haine pe el, inima și creierul nici nu i le-am găsit. Totul era împrăștiat pe drum. A fost ceva ce nu am mai pomenit în 40 de ani de activitate. A fost exact ca atunci când vedem o pisică moartă sau un câine mort pe drum, peste care trec mașinile… cam așa a fost și acest om. Nu putem spune câte mașini au trecut peste el…”, a declarat pentru ziardehunedoara.ro, medicul legist Dan Mărculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.