Medic din vestul țării, acuzat că se droghează. A fost cercetat că ar fi violat o pacientă gravidă, la consultații

863

Imagini groteşti, filmate în incinta Policlinicii din Aleşd, din județul Bihor, au fost date în vileag săptămâna trecută de un localnic care l-a acoperit astfel de ruşine pe protagonist, un medic la Spitalul Orăşenesc.

„Doctorul Racz Jozsef se prezintă adesea drogat la serviciu”, denunţă autorul înregistrării, acuzând autorităţile că îl tolerează pe medicul narcoman şi alcoolic, ba şi cercetat cu câţiva ani în urmă deoarece şi-a violat o pacientă însărcinată, chiar pe masa de consultaţii, după ce o sedase ca să nu i se poată opune.
„Tot oraşul ştie, dar nimeni nu face nimic”, susţine soţul doctoriţei Corina Muntean, al cărei cabinet se învecinează cu cel în care ginecologul „lucrează şi se droghează”.

Pe 3 iulie, „facebook”-iştii, iar apoi, din gură-n gură, mai toţi aleşdanii îl descopereau în ipostaze până atunci neştiute pe unul dintre cei mai cunoscuţi medici din orăşel. Pe contul „Tudor Tudorel”, un localnic a postat un filmuleţ şi patru fotografii ce-l înfăţişau pe ginecologul Racz Jozsef ca şi cum ar fi fost rupt de beat. Nu era, însă, băut, ci „doar” drogat!

În pozele făcute pe un coridor din policlinica spitalului, chiar în dreptul propriului cabinet, medicul apare şezând pe un scaun în echilibru instabil şi cu privirile tulburi, iar filmuleţul îl arată parcă anesteziat, incapabil de orice reacţie, deşi pe toată durata celor 113 secunde „cameramanul” l-a luat în derâdere cu o cruzime grosieră.

„Ce frumos îi nenea Racz… S-o udat puţin, o făcut băiţă… Victorie! Ai câştigat…”, l-a batjocorit Gherlea, avertizând în scris: „Nimeni nu spune nimic, dar mâine poate să fie în minţile lui fiică-ta sau nevastă-ta!”.

Originar din Vadu Crişului, medic întâi la Reşiţa, unde soţia sa, hematolog, a şi rămas, apoi la Beiuş, stabilit în 2006 mai aproape de casă, în Aleşd, în 2008 medicul de 50 de ani fusese acuzat de o tânără din Luncşoara, însărcinată în luna a treia, că a siluit-o chiar pe masa de consultaţie.

Femeia, o ţigancă de 19 ani, fusese internată pe secţia de Ginecologie, dar într-o după-amiază Racz a chemat-o în cabinetul din policlinică, pentru o ecografie. A întins-o pe pat, i-a administrat un sedativ, deşi investigaţia e nedureroasă şi nu cere anestezie, iar apoi, profitând că pacienta nu putea riposta, şi-a făcut damblaua cu ea. A doua zi, i-a trimis SMS-uri, întrebând-o dacă „eşti supărată pe mine?”.

Încurajată de o colegă de salon, victima l-a reclamat la Poliţie, iar un examen medico-legal a confirmat contactul sexual. Ginecologul a refuzat însă să-i fie prelevate probe biologice, pentru analiza ADN comparativă cu sperma din vaginul victimei, pretextând ba că avocatul îi era plecat, ba că era bolnav, şi a susţinut că pacienta a confundat sonda ecografică cu… organul său sexual.

Culmea, deşi ştia încă din octombrie că dr. Racz consumă substanţe stupefiante, conducerea Spitalului Orăşenesc din Aleşd a decis să-l sancţioneze abia acum, după vâlva stârnită pe Facebook. „Am mai avut probleme cu dânsul, şi pe noi ne deranjează comportamentul dânsului, dar până acum nu am primit nicio sesizare. După ce am văzut filmuleţul, am cerut convocarea Comisiei Etice a spitalului”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, managerul unităţii, Florin Creţ.

Citește întreaga poveste pe ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.