Medic de la SMURD din vestul țării, acuzat de șantaj. Reclamanta, o fostă amantă, studentă la Medicină!

716

Anchetă în surdină la Parchetul Oradea, ai cărui procurori trebuie să facă lumină într-un caz mai puţin obişnuit: un război între doi foşti iubiţi. Anchetatul este doctorul Cosmin Bulzan, medic specialist în medicina de urgenţă în cadrul SMURD, reclamat pentru şantaj de o tânără absolventă a Facultăţii de Medicină, scrie ebihoreanul.ro.

Fata susţine că a avut o idilă cu medicul, altminteri însurat, şi l-a reclamat pentru că, după despărţire, bărbatul ar fi continuat să o hărţuiască şi chiar să o ameninţe cu fotografii mai deocheate pe care i le-ar fi făcut în timpul unor partide de amor.

După „episodul Adrian Hladii” – interlopul care, pe 15 martie, şi-a împuşcat fosta iubită pe fondul unei crize de gelozie – anchetatorii orădeni suflă şi-n „iaurt”. Pentru a evita o nouă posibilă tragedie, medicul a fost trimis 24 de ore în Arestul Poliţiei, iar apoi a fost plasat sub control judiciar, cu interdicţie de a se mai apropia de tânără.

Idilă la Urgenţă

Profesional, Cosmin Bulzan este un doctor bine cotat. Originar din comuna Avram Iancu, tânărul care încă nu a împlinit 30 de ani şi-a făcut rezidenţiatul în medicina de urgenţă în cadrul SMURD Maramureş, de unde, când şi-a definitivat studiile, s-a transferat acasă, în Bihor, unde lucrează şi în cadrul unor echipaje terestre, şi pe elicopter, dar şi în Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean.

Povestea s-a petrecut în perioada în care tânăra – care a terminat Medicina anul trecut –  era încă studentă şi se înscrisese ca voluntară la SMURD Bihor. Micuţă şi cochetă, fata a fost imediat remarcată de Bulzan, însă idila care s-a înfiripat între cei doi n-a ţinut. Asta poate şi pentru că tânăra era singură şi ar fi vrut mai mult, pe când medicul era deja „luat” şi deloc dispus să-şi părăsească soţia şi copilul.

Fata l-a părăsit, chestiune care n-a prea fost pe placul lui Bulzan. Furios, el a început să-şi hărţuiască fosta amantă şi chiar s-o ameninţe că va face publice fotografii compromiţătoare pe care i le-ar fi făcut în timpul unor partide de amor.

Citește mai multe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.