12.1 C
Timișoara
joi 9 ianuarie 2025

Mátyás László expune seria de lucrări ,,Eva’’ la Galeria Brăteanu

Joi 16 ianuarie 2025, ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură, desen şi modelaj a artistului vizual Mátyás László la galeria Brăteanu.

Mátyás László (n 1967 la Petroşani) a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Secția de Grafică, promoția 1994, avându-i ca mentori pe Prof. Univ. Ioachim Nica, Feszt László şi Miklósi Dénes, iar în perioada 1990-1991 a urmat cursurile Facultății de Artă din Budapesta, secția de pictură avandu-l coordonator pe Prof. Svábi Lajos. Ĩn 1995 a înființat atelierul de hârtie manuală ,,STUDIO MATHIAS PAPER’’ în Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorand la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, avându-i coordonatori pe Prof. Univ. Ioan Sbârciu şi Radu Solovăstru. Din anul 1995 este artist liber profesionist, a organizat numeroase expoziții personale cât şi de grup în țară şi străinătate, trăieşte şi lucrează la Timişoara.


Despre Mátyás László, Prof. Ovidiu Justinianu remarca: „Suprimarea oicărei constrângeri care are legătură cu sublimul și cu repere clasice, atunci când vine în contact cu tema erotică, pare să fie principalul atu a lui Mátyás László, care de această dată prezintă publicului o viziune îndrăzneață și personală, în primul rând, asupra unui subiect aproape tabu în mentalul colectiv. De la desenele sale, în care nudul devine predominant aproape, și până la lucrările sale de pictură sau cele minisculpturale, autorul ne propune o viziune aproape afrodiziacă asupra temei, într-o realizare estetică de excepție, o îngemănare dintre cele mai fericite a culorii cu compoziția și mesajul pe care artistul îl transmite privitorului. O invitație extrem de solicitantă, intotdeauna actuală, la care noi suntem puși față în față cu propriile noastre prejudecăți și, în general, cu propriile noastre antinomii care, în ultimă instanță, dau dimensiune și conținut propriei noastre ființe.”

La cuvântul de deschidere Ovidiu Justinianu va vorbi despre personalitatea şi opera lui Mátyás László. Expoziția rămâne pe simezele Galeriei Brăteanu situată în Timişoara pe Str. Lucian Blaga Nr. 8, până în data de 29 ianuarie 2025. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresa de e-mail: brateanucostin@gmail.com sau la telefon +40724523525.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :