Măsuri suplimentare la frontiera de vest pentru a face faţă creşterii traficului

82

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră precizează că în perioada următoare se prefigurează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport la frontieră și că au fost luate măsuri de suplimentare a personalului poliției de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.

Potrivit unui comunicat al IGPF, în perioada următoare cetățenii români stabiliți în străinătate și cetățenii străini aflați în vizită în țara noastră se reîntorc în țările de reședință, motiv pentru care, în punctele de trecere, în special la frontiera de vest, se prefigurează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport pe sensul de ieșire din țară.

„Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiții normale. În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliției de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei și în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora”, precizează sursa citată.

IGPF informează că șefii polițiilor de frontieră din Romania și Ungaria au convenit să dispună măsuri comune de fluidizare a traficului prin punctele de frontieră de la granița dintre cele doua state, în condițiile controlului comun care se face la intrarea în spațiul Schengen.

„De asemenea, în această perioadă Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetățenilor din state membre UE și non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, în scopul prevenirii trecerii frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe”, menționează sursa citată.

Poliția de Frontieră recomandă în continuare participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

IGPF mai recomandă accesarea aplicației on-line ‘Media timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internațional’ la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ unde se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcție de trafic și timpii de așteptare, în culori diferite. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Potrivit IGPF, în luna decembrie a acestui an, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 4.100.000 de persoane, din care 3.500.000 au fost cetățeni aparținând U.E. Comparativ cu luna decembrie a anului 2014, când frontiera a fost tranzitata de 2.980.000 persoane, se constata o creștere de 37%. Dintre acestea, aproximativ 2.300.000 treceri au fost pe sensul de intrare în țară (2.000.000 cetățeni U.E. și 300.000 cetățeni non-U.E.).

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul țării și cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut granița, în ultima lună a anului trecut, peste 1.824.000 persoane, iar prin cele aeroportuare peste 887.000 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.