Cafeneaua Bookfest a fost sâmbătă, preț de câteva zeci de minute, un refugiu pentru iubitorii de thriller care au vrut să descopere „Măștile timpului”. Romanul, semnat de Adrian Marcu, a fost descris drept o radiografie a Timișoarei ante, dar și post-decembristă, scrisă din prisma unei întâmplări macabre. Povestea romanului, complexă, însă lesne de înțeles, a pornit de la un eveniment cât se poate de real.
Este vorba despre un incident petrecut în 1984 în Timișoara. Niște «fii de ștabi» siluiesc o tânără studentă, dar și pe prietenul ei. În acea epocă, cercetările nu puteau merge mai departe, iar consecințele juridice pentru fapta comisă au fost „îngropate”, pentru că personajele aflate în prim-plan erau protejate de nomenclatură. De aici, romanul se tranformă într-o reflecție despre nedreptățile unei epoci. Paradoxal, povestea devine o cugetare asupra destinului, ilustrând efectele sindromului Stockholm, după cum a observat Marcel Tolcea, cunoscutul publicist bănățean.
„Romanul este, în același timp, atât un roman de moravuri, cât și unul cu o intrigă erotică. S-au întâmplat lucruri care fac constituie o miză interesantă din punct de vedere al caracterului, dar și al psihologiei personajelor. Scriitorul nu simplifică personajele, lăsându-le să se dezvolte și să-și epuizeze propriile drame. Personajele romanului, unele dintre ele cu funcții importante, încearcă să lămurească misterul respectiv, existând totuși ilustrat și propriul tablou personal. Eu am citit cartea cu ușurință, pentru că autorul și-a propus, cred eu, să scrie o poveste limpede și clară, fără niciun fel de miză de literaturizare”, consideră părere Marcel Tolcea.
Intriga romanului pare să semene cu premisele unei investigații. Cartea ar putea fi comparată cu un rechizitoriu, însă cu iz literar, aspect subliniat de avocatul Cristian Clipa, conf. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara.
Povestea reproduce, într-o formă specifică eleganței literare, un dosar judiciar. Cu toate acestea, perspectiva nu se limitează numai la cuprinsul dosarului, care ilustrează cazul în sine, ci prezintă o întreagă analiză a unor destine, întâlniri, interacțiuni, unele dintre ele confindențiale, dar și revelații, care au sau nu legătură cu firul principal al poveștii.
Un soi de ruletă
Într-un proces judiciar, nimeni nu poate ghici de la bun început cum se vor sfârși lucrurile și ce decizie va lua instanța.
„Eu ca avocat de drept penal, am avut senzația unui veritabil rechizitoriu literar. Adrian Marcu a reușit să pună laolaltă stilul literar, cu o stilistică judiciară foarte bine stăpânită. Cele mai multe întâmplări care duc la un litigiu pleacă de la un caz. (…)Nimeni nu poate ghici de la bun început cum se va sfârși povestea într-un litigiu ajuns în fața unei instanțe judecătorești.
Interesant este că, de la un moment dat se vorbește despre moarte, care are gust de răzbunare. În general când ești implicat într-un proces judiciar în calitate de victimă ai în minte această idee fundamentală că, dacă nu vei obține răzbunare prin intermediul justiției și dacă justiția nu-l va pedepsi cum se cuvine pe cel care ți-a făcut rău, ai la îndemână o alternativă antisocială, aceea a răzbunării. Cu toate acestea, răzbunarea are întotdeauna un gust pestilențial, care cred eu, amintește de moarte”, este reflecția propusă de conf. univ. în Drept, Cristian Clipa.
Justiția se face în ceruri
Autorul și-a dat seama că nu poate scrie altfel această poveste. Pare să fie un soi de damnare a dreptății pământene. Cumva, autorul sugerează faptul că judecata nu se face cu adevărat în sălile de tribunal. S-ar putea să aibă dreptate, până la un punct, după cum apreciază conferențiarul în drept. Cu toate acestea, o idee pare să predomine, continuă el.
„În orice regim politic ți-ar fi dat să trăiești, activitatea de înfăptuire a dreptului nu este altceva decât un alt mod de a face politică, indiferent că vorbim de un regim autoritar sau unul democratic”, a fost observația punctată de Cristian Clipa, conf. univ. al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Un roman realist, dar în același timp și distopic
despre o lume în care orice este posibil. Cu un regim politic totalitar, în România anilor ’80, poate cea mai cruntă perioadă a regimului. Cartea ilustrează cazul, cu un bun sâmbure de adevăr, un caracter deloc ficționar, după cum apreciază însuși autorul volumului.
„Am aflat acest caz ca jurnalist. Este un caz înfiorător al celor doi tineri. Loreta, o fată extrem de frumoasă, însoțită de prietenul ei în acel ajun de Crăciun al anului 1984. Cei doi pățesc un viol colectiv, fiindcă agresiunea li se întâmplă amândurora, fiind totodată și un grav caz de sodomie. Povestea a fost închisă în dosare pentru că un act de homosexualitate în acei ani se pedepsea chiar mai grav decât o crimă. Am încercat să explic, de fapt, cum se poate ajunge ca răul să ne acopere, prin decizii politice, prin autocrație, printr-o dictatură, dar și alte mecanisme care ne afectează, ducându-ne la o stare de disoluție colectivă, apoi personală. Cazul prezentat subliniază fenomen cât se poate de perpetuu. Romanul, este, de fapt, un avertisment. (…) Am vut să arăt, înainte de toate ce se poate întâmpla într-un peisaj care, la prima vedere pare absolut normal, unde totul pare să funcționeze bine”, observă jurnalistul și scriitorul Adrian Marcu.
Cu toate că povestea în sine a romanului s-a petrecut în anii ’80, ea poate fi transfigurată în prezent. Un caz care nu se rezolvă, fiindcă adevărata justiție complicată, cu personaje influente, nu se finalizează aprope niciodată cu adevărat într-o sală de judecată.
Lansarea de carte cu siguranță a adunat câțiva curioși, iar atmosfera a fost una degajată. Iată câteva fotografii suprinse în cadrul evenimentului petrecut cu prilejul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest.
