După luni de liniște, hoții care sparg mașini și-au făcut din nou apariția în oraș. Mai mulți proprietari de autoturisme au anunțat polițiștii după ce și-au găsit mașinile “verificate” de hoți.
Unul dintre păgubiți a declarat pentru Lugoj Info.ro că s-a trezit ieri dimineață că mașina i-a fost spartă.
”Par să aibă că țintă doar mașinile Dacia Logan. Au căutat bani. Nu au luat acte sau casetofoane, au căutat bani. Au forțat încuietorile cu ceva solid și au deschis portierele. Polițiștii au venit, au făcut poze, am dat declarații și cam atât. Numai în cartier la noi știu de trei, iar în total prin oraș sunt șapte.”, a declarat păgubitul.
Toate furturile au fost comise pe timpul nopții. Polițiștii din cadrul IPJ Timiș au declarat că au fost deschise dosare penale pentru furt, iar activitățile de prinderea autorilor sunt în plină desfășurare. Oamenii legii cer lugojenilor sprijin pentru identificarea și tragerea la răspundere a hoților și ii roagă pe cei care observă persoane suspecte in zona parcărilor să sune la 112 sau la dispeceratul Poliției Lugoj la numărul de telefon 0256351212.