Mașini furate din Italia, ,,aranjate” în Germania și la RAR Timiș

4554

Rețeaua de falsificatori de acte pentru mașini de lux furate era constituită din cetățeni români și străini, unii dintre ei cu rezidență în Italia sau Germania, din funcționari publici și alți funcționari. Șase dintre ei au fost reținuți iar cinci dintre ei au fost arestați preventiv.

Printre cei arestați preventiv se numără și un angajat RAR Timiș, Flavius Țunea, fiul fostului prefect de Caraș-Severin, Octavian Țunea, dar și consilierul local din Făget, Daniel Lucian Nicorescu. Potrivit procurorilor DIICOT Nicorescu avea relații la angajații din cadrul RAR Timiș. Grupul se pare că era în atenția ofițerilor DGA încă din anul 2012, iar în februarie 2017 aceștia au sesizat procurorii DIICOT cu privire la constituirea acestui grup infracțional, care era urmărit și de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, dosarele fiind conexate.

Cum acționa rețeaua de infractori

Procurorii arată că în perioada 2012-2017 a fost constituit la nivel transnațional un grup infracțional organizat având drept scop furtul unor autovehicule de lux din Uniunea Europeană , în special din Italia, autovehicule care ulterior sunt introduse în România prin punctele de trecere a frontierei din zona de vest, fiind folosite la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Începând cu vara anului 2012 s-a constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunilor de ”Contrabandă; Spălare a banilor și Abuz în servicu; Favorizarea făptuitorului și  Neglijență în serviciu”. Se pare că liderul grupului era chiar Ovidiu Seghedi, cunoscut ca ”Paurul”, care dispunea de resurse financiare substanțiale. Acesta a reușit să stabilească relații infracționale cu persoane din Italia, posesoare a unui service-auto și apte să identifice și să procure autoturisme de lux puțin rulate în trafic, furate, dar și relații infracționale cu români stabiliți în Germania dispuși să întocmească actele necesare înmariculării autoturismelor furate în Italia și aduse în Germania, tocmai pentru a li se pierde urma și pentru a putea fi mai ușor introduse în România și comercializate în România.

Seghedi Ovidiu Florin a stabilit o legătură cu un oarecare ”GEORGE”, cetățean român stabilit în Italia, ”…, persoană care, în mod cert, începând cu anul 2012 i-a procurat mașini furate lui Seghedi Ovidiu Florin, mașinile, tipul de mașină și prețul fiind stabilit la telefon împreună cu Seghedi Ovidiu Florin. În luna iulie 2012, numitul George i-a procurat lui Seghedi Ovidiu Florin un BMW X6 de culoare alb, care a fost sustras de la o firmă de leasing ….Italia, și, totodată, au purtat discuții ulterior, în toamna anului 2012 pentru procurarea unui autoturism Mercedes ML din anul 2007 și pentru un alt autoturism BMW X 6 din anul 2010 , pentru valorificarea unui autoturism marca BMW Z 4,  susceptibil a fi furat întrucât nu a reușit să îi întocmească actele necesare. Legătura infracțională între cei doi s-a menținut până în prezent, întrucât … persoana din Italia poartă același gen de discuții vizând procurarea de mașini furate, transportul lor în Germania și introducerea în România cu numere de Germania”. Procurorii cred că afacerea ilicită a luat amploare, căci, la nivelul anului 2017, persoana din Italia poate procura un număr de mașini la care există suspicunea că sunt furate, de ordinul zecilor .

În paralel cu stabilirea relației pe Italia, Ovidiu Florin Seghedi a stabilit o relație și cu Cîrpaci Mihaela, cetățean român stabilită în Germania, care poate sprijini activitatea infracțională a grupării, prin întocmirea actelor de înmatriculare pe Germania a autoturismului furat, pe cetățeni a căror acte de identitate sunt fie pierdute, fie furate, dând astfel autoturismului o aparență de legalitate prin ascunderea provenienței din Italia. Prin aceste operațiuni, liderul Seghedi vrea să își asigure la momentul comercializării o oarecare aparență de legalitate în fața autorităților, în sensul că neagă împrejurarea că ar cunoaște că autoturismele provin din Italia și, ca atare, implicit nu cunoaște nici faptul că sunt furate.

În mod firesc,  era necesar pentru continuarea activității grupului, racolarea în grup a unor persoane care pot asigura transportul mașinilor furate și înmatriculate pe Germania, în România. Astfel, la grup a fost racolat Cosmin Vasile care a transportat pentru Seghedi autoturisme din Italia și alte transporturi.

Procurorii antimafia apreciază că aceasta este structura de bază a grupării, însă, în desfășuraea fiecărui act ilicit al grupării, de-a lungul timpului, membrii grupului au fost sprijiniți în activitatea infracțională de alte persoane, a căror prezență era necesară să reprezinte grupul la diferite autorități, membrii de bază ai grupului încercând prin aceasta să nu apară oficial în actele întocmite în neconformitate cu realitatea și să se protejeze în cazul descoperii comiterii infracțiunii.

La finalul anului 2016 – începutul anului 2017, a fost introdus în România, utilizând documente false, un autovehicul marca Volkswagen Touareg de culoare alb,  de proveniență Italia de către ”Pauru”. Pentru a-l putea pune în circulație sub o formă aparent legală, Seghedi a achiziționat prin intermediar, de la o persoană din județul Arad pe nume I.E.I. un autoturism Volkswagen Touareg de culoare negru, înmatriculat în județul Dâmbovița, cu nr. de înmatriculare DB 03 DNI, autoturism grav avariat, fără componente ale motorului. Proprietarul în acte al autoturismului Volkswagen Touareg de culoare negru era Ion Stoica dar, în fapt, autoturismul a fost vândut la data de 25.02.2015 fără a fi radiat, de două ori, ajungând la al treilea proprietar.  Acesta ajunge, apoi, la ”Pauru” și complicele său, Vasile Ferariu care l-au depozitat în Reșița. Piesele (inclusiv o parte a caroseriei) autoturismului în cauză de culoare negru sunt expuse spre vânzare pe un site specializat, persoana de contact fiind Ferariu Vasile. Pentru a putea utiliza documentele autoturismului VW Touareg de culoare negru pe autoturismul VW Touareg de culoare alb, Seghedi Ovidiu Florin cu sprijinul lui Ferariu Vasile au luat seria de șasiu existentă pe bordul autoturismului VW Touareg de culoare negru și plăcuțele de înmatriculare și au aplicat seria pe bordul autoturismului VW Touareg de culoare alb (seria la vedere ”din parbriz”), utilizând pe autoturismul de culoare alb cele două plăcuțe de înmatriculare.

Astfel, Ovidiu Seghedi a pus în circulație în luna februarie 2017, pe raza județului Caraș-Severin, autoturismul VW Touareg de culoare alb, utilizând numerele false de înmatriculare care, în realitate aparțineau autoturismului VW Touareg de culoare negru, avariat.

În luna februarie 2017 informațiile acestea ajung și la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Se dețineau date certe referitoare la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de  punere în cirulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, în sensul că Seghedi conduce un autoturism marca Volkswagen Touareg de culoare alb având aplicate plăcuțele cu nr. de înmatriculare posibil false, care ar aparține unui autovehicul de aceeași marcă, având culoarea negru.

În acest sens, în data de 07.02.2017 la nivelul IPJ Caraș-Severin, Serviciul Rutier s-a procedat la angrenarea unui număr de două echipaje rutiere pe raza municipiului Reșița, echipaje care să oprească în trafic autoturismul respectiv și să ia măsurile legale. În jurul orelor 14:00, un agent de circulație a luat la cunoștință de faptul că autoturismul Volkswagen Touareg de culoare alb având aplicate plăcuțele cu nr. de înmatriculare DB 03 DNI se deplasează pe str. 24 Ianuarie din Reșița, motiv pentru care a procedat la oprirea acestuia în trafic și la efectuarea controlului documentelor, constatând faptul că Seghedi Ovidiu Florin este conducătorul acestui autoturism, iar, în certificatul de înmatriculare prezentat apărea culoarea negru, proprietar în acte fiind Suciu Ion.

Având în vedere datele existente în cauză existau indicii certe de săvârșire a infracțiunii de punere în cirulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 334 alin. 2 Cod penal, motiv pentru care ag. B. Lucian Ionuţ era obligat să aplice prevedrile legale. Cu toate acestea agentul, deși a avut indicii certe privind posibilitatea săvârșirii unei fapte de natură penală, nu a luat măsurile legale în sensul că nu a idisponibilizat acest autoturism și nu a încheiat documetele legale privind constatarea infracțiunii flagrante. Mai mult, deși în cauză s-a aplicat doar o sancțiune contravențională, agentul  ”a reținut doar certificatul de înmatriculare prezentat de Seghedi Ovidiu Florin, fără a proceda și la retragerea plăcuțelor cu nr. de înmatriculare   DB 03 DNI, conform. Art. 112 alin. 1 și alin. 3 din OUG 195/2002, permițându-i conducătorului auto să părăsească locul respectiv, conferindu-i totodată posibilitatea să sustragă autoturismul în cauză, fapt ce a condus, implicit la îngreunarea  tragerii la răspundere penală a numitului Seghedi Ovidiu Florin întrucât, organele Poliției Rutiere nu au mai identificat ulterir acest autoturism, deși au încercat să-l identifice în vederea efectuării verificărilor necesare. La 17.02.2017 (după 10 zile), numitul Seghedi Ovidiu Florin s-a prezentat la IPJ Caraș-Severin, Poliția Mun. Reșița, Biroul Rutier unde a predat plăcuțele cu nr. de înmatriculare DB 03 DNI, specificând că autoturismul în cauză l-a cumpărat de la o persoană din județul Cluj, fără a întocmi un contract de vânzare-cumpărare, iar, în prezent, ar fi trimis acest autoturism în noaptea de 12/13.02.2017 în județul Dâmbovița, la Registrul Autot Român, fără a detalia alte aspecte” arată ofițerii anticorupție.

Ulterior Ovidiu Florin Seghedi a contactat persoane din cadrul unui service auto din Reșița și le-a solicitat să procedeze la aplicarea pe autoturismul  Volkswagen Touareg de culoare alb a unor plăcuțe cu alte serii de identificare, serii aparținând în realitate autoturismului WV Touareg de culoare negru, astfel încât să-l poată substitui, iar, ulterior să prezinte autoturismul VW Touareg de culoare alb la Registrul Auto Român în vederea reidentificării sub pretextul că VW Touareg de culoare negru a fost vopsit în culoarea alb (pentru ”schimbul de culoare”). Nereușind să modifice seriile de șasiu la service, în aceeași perioadă a contactat un alt sudor, tot din Reșița, căruia i-a solicitat să îi sudeze o serie la o mașină, o serie aflată în portbagaj. Acesta s-a consultat cu unchiul său care este tinichigiu și care l-a sfătuit să nu se bage în așa ceva căci pare ilegal.

Audiat de polițiștii din cadrul IPJ Caraș-Severin  Seghedi a relatat aspecte neadevărate pentru a îngreuna identificarea acestuia, deși, cunoștea tot timpul unde se află autoturismul.

La 28.02.2017 Seghedi Ovidiu Florin a apelat la Adrian Pascu, persoană apropiată acestuia, care deține un autoturism-platformă marca Mercedes de culoare negru și a transportat autoturismul în cauză în mun. Timișoara, la sediul Registrului Auto Român situat în zona Calea Torontalului, pentru efectuarea formalităților RAR.

„Organele de poliție din cadrul IPJ Caraș-Severin conștientizând necesitatea identificării acestui autoturism au efectuat verificări în acest sens, fiind contactat inclusiv Pascu Adrian Nicolae … luând la cunoștință de activitatea infracțională a lui Seghedi Ovidiu Florin a decis să adere la grupul infracțional și să îl sprijine, prin inducerea în eroare a organelor de poliție cu privire la deplasarea din 28.02.2017, susținând permanent că în perioada respectivă nu s-a transportat decât un tractor în Baia de Aramă, comunicându-i permanent la telefon lui Seghedi Ovidiu Florin toate aceste aspecte și hotărând să nu recunoască nimic în legătură cu VW Touareg pe care îl codificau ”TICO ALB”.” mai susțin procurorii DIICOT.

Conștientizând problemele care ar putea să apară cu privire la acest autoturism, Ovidiu Florin Seghedi  stabilește o întâlnire în Reșița, cu celălalt membru al grupului infracțional, care, în noaptea de 14/15.03.2017 se deplasează în Reșița pentru a discuta cu acesta aspecte privind autoturismele pe care le-au adus în România și pentru a se întâlni și cu Mihaela Cîrpaci care, a venit și ea în România din Germania.

Pauru îl caută pe un așa zis ”Steli” din Timișoara, care intră în legătură cu ”Minu”, numit de presa locală și ”Șmecherul cu Ferrari”, Cosmin Pantea din Timișoara care, cunoscând originea ilicită a autoturismului marca VW Touareg de culoare alb este de acord să o cumpere de la Seghedi Ovidiu Florin, fiind, de asemenea, dispus să efectueze modificările necesare pentru a reuși efectuarea formalităților RAR.

”Acest fapt denotă că ambii cunoșteau că mașina prezintă probleme și că nu poate să fie înmatriculată în mod legal și împreună au căutat soluții pentru a efectua Registrul Auto și pentru a pune în circulație o mașină furată” au arătat ofițerii anticorupție.

De asemenea, Cosmin Vasile identifică pentru membrii grupului un alt autoturism care trebuie adus din Spania și înmatriculat pe Germania, pentru ca, ulterior, să ajungă în România, păstrând astfel șablonul creat de grup pentru îngreunarea identificării autoturismelor cu probleme.

Pantea, beneficiind de sprijinul a doi intermediari apelează la numitul Cristian Iambor, ”persoană care are stabilite legături fie direct fie prin intermediari la funcționari din cadrul Registrului Auto Român, astfel încât, să obțină efectuarea formalităților RAR pentru ”schimbul de culoare” și pentru ITP , scopul final fiind acela de a definitiva procedura de substituire a autoturismului VW Touareg de culoare negru cu nr. DB 03 DNI cu autoturismul VW Touareg de culoare alb, adus în România de Seghedi Ovidiu Florin și pe care acesta îl deținea ilegal”.

Iambor nu reușește direct efectuarea formalităților RAR și apelează la rândul său la Daniel Lucian Nicorescu, consilier local în Făget și ambulanțier la SJA Timiș. Consilierul avea o legătură directă cu funcționarul din cadrul Registrului Auto Român Timiș Flavius Țunea, astfel încât acesta să își încalce atribuțiile de serviciu și să consemneze date nereale în fișa tehnică de verificare la RAR pentru a obține ”schimbul de culoare” și pentru a nu constata eventualele modificări aduse acestui autoturism.

”În acest sens, Pantea Cosmin este de acord să cumpere influența intermediarului și să îi remită acestuia prin intermediul lui Iambor Cristian o sumă de bani în cuantum de 1.100 de Euro, sumă care, reprezintă atât partea intermediarului pentru serviciul prestat, cât și partea pe care acesta trebuie să o dea drept mită funcționarului RAR Timiș pentru activitățile efectuate” arată procurorii DIICOT.

Liderul grupului și patru dintre ajutoare, Pantea Cosmin, Cristian Iambor, Daniel Lucian Nicorescu și Flavius Țunea au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ei se află și astăzi în stare de arest preventiv după ce, la propunerea DIICOT, judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Caraș-Severin a decis prelungirea stării de arest preventiv cu 30 de zile iar Curtea de Apel Timișoara a menținut sentința.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.