Mașini făcute praf și 4 victime după un accident grav pe autostradă! Traficul e blocat

316

Accident grav, joi dimineață, pe Autostrada Soarelui, în apropiere de Cernavodă. Un TIR încărcat cu fier vechi s-a răsturnat după ce a izbit o dubă şi un taxi în care se afla un client. Sunt patru răniţi.

În urma impactului, TIR-ul s-a răsturnat traficul pe A2 fiind blocat pe sensul spre Constanţa.

Din primele informaţii, sunt patru victime. Cel mai grav este rănit şoferul dubei care a rămas încarcerat, iar pompierii au intervenit pentru scoaterea lui.

La locul accidentului au ajuns și două ambulanțe SMURD și una de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale răniților.

În urma accidentului, circulaţia rutieră a fost deviată de la kilometrul 160 (Cernavodă), pe DN 22C, cu reintrare pe autostradă la km 193 (Murfatlar).

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto care se deplasează pe tronsonul 105 (Drajna) – 160 (Cernavodă) al autostrăzii, prudenţă, reducerea vitezei şi semnalizarea schimbării direcţiei de mers, întrucât ceaţa reduce vizibilitatea în trafic pe alocuri sub 200 metri.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.