Noaptea trecută, pompierii din Timiș au fost solicitați să intervină la un accident rutier în localitatea Lovrin, pe DN6.
Un autoturism a părăsit partea carosabilă, se pare, după ce, şoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă. Maşina s-a izbit, ulterior, de un gard de beton.
În urma accidentului, au rezultat 3 victime de sex masculin, dintre care una decedată şi o altă victimă a fost încarcerată. Persoanele rănite au fost transportate la spital.
La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autosanitară SMURD, un ofițer şi 9 subofițeri din cadrul Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare, o ambulanță SAJ şi un echipaj de poliție.