Maşină spulberată de tren. Două persoane aflate în autoturism au murit

577

Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul feroviar a avut loc, duminică, în localitatea Nepos, pe secţia de cale ferată 401. Poliţiştii spun că accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată automată, semnalizată cu semnale acustice şi luminoase. Cele două persoane aflate în maşina lovită, duminică, de tren, au murit, au anunţat reprezentanţii ISU.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe secţia de cale ferată 401, la kilometrul feroviar 33+405 metri, în zona localităţii Nepos (judeţul Bistriţa-Năsăud), la o trecere la nivel cu calea ferată, a avut loc un accident feroviar: un autoturism a fost acroşat de trenul InterRegio 1833, care se deplasează pe relaţia Iaşi – Timişoara. În urma impactului, două persoane din autoturism au suferit leziuni grave”, au anunţat poliţiştii.

Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, în urma impactului, maşina a fost târâtă pe calea ferată 150 de metri.

„Din primele verificări efectuate de poliţişti, se pare că şoferul, un bărbat de 47 de ani, din Livezile, nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată”, au transmis reprezentanţii IPJ.

Şoferul maşinii, dar şi o pasageră de 46 de ani, au fost grav răniţi, potrivit reprezentanţilor ISU ei fiind în stop cardiorespirator.

Angajaţii ISU au verificat şi starea celor circa 100 de pasageri aflaţi în tren.
Potrivit poliţiştilor, circulaţia feroviară este întreruptă. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Cele două persoane aflate în maşina lovită de tren în Bistriţa-Năsăud au murit

Accidentul feroviar a avut loc, duminică, în localitatea Nepos, pe secţia de cale ferată 401. Potrivit poliţiştilor, şoferul în vârstă de 47 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată şi a fost acroşat de trenul InterRegio 1833, care se deplasa pe relaţia Iaşi – Timişoara. Oamenii legii susţin că trecerea la nivel cu calea ferată era automată şi semnalizată cu semnale acustice şi luminoase.

Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, în urma impactului, maşina a fost târâtă pe calea ferată 150 de metri.

Reprezentanţii ISU susţin că la locul accidentului au fost găsite două victime încarcerate, un bărbat şi o femeie.

„Femeia, ocupantă a locului din faţă dreapta a fost extrasă de urgenţă de către echipajul de prim ajutor SMURD de la Secţia de Pompieri Năsăud. Era în stop cardiorespirator şi s-a început aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, după aproximativ o oră, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia. Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, echipajele de descarcerare au îndepărtat plafonul, stâlpii şi portierele pentru a-l putea extrage”, potrivit ISU Bistriţa-Năsăud.

Circulaţia feroviară a fost întreruptă în zonă mai bine de o oră.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Completare: echipajele de intervenţie au găsit la locul accidentului 2 victime încarcerate (bărbat şi femeie, ambii în vârstă de aproximativ 47 de ani). Femeia, ocupanta a locului din faţă dreapta a fost extrasă de urgenţă de către echipajul de prim ajutor SMURD de la Secţia de Pompieri Năsăud. Era în stop cardiorespirator şi s-a început aplicarea protocolului de resuscitare. Din pacate, după aproximativ o ora, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia. Barbatul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, echipajele de descarcerare au îndepărtat plafonul, stâlpii şi portierele pentru a-l putea extrage în vederea predării acestuia către echipajul aparţinând Serviciului de medicină legală. In urma impactului extrem de violent, autoturismul a fost târât pe calea ferată cca 180 m.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.