Mască în aer liber, în piețe, stații STPT sau în fața obiectivelor turistice

113

Purtarea măștii în aer liber, în anumite zone, va fi obligatorie din 1 august. Însă exact unde va fi aceasta obligatorie decide fiecare comitet județean pentru situații de urgență. Autoritățile centrale au transmis o hotărâre care tasează în linii mari noile reguli.

”Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii”, a transmis Guvernul României.

Administratorii sau proprietarii spațiilor publice deschise unde se va institui purtarea măștii trebuie să afizeșe la loc vizibil decizia. Apar reguli noi și pentru terase. Orarul acestora va fi limitat prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. De asemenea, numărul clienților prezenți pe terase va fi limitat. Astfel, autoritățile din județul Timiș trebuie să se reunească în ședință și să ia aceste decizii joi sau vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.