Cesare Emendatori este omul despre care s-a spus că a adus noul coronavirus în România. Este un italian căsătorit cu o româncă și e considerat, la noi, „pacientul zero”. COVID-19 i-a transformat viața într-un infern. Nu boala în sine, ci tot ce i s-a întâmplat lui și familiei lui și în România, și în Italia. Peste tot, era considerat cumva vinovat de oamenii din preajmă. Cei din România îi spuneau ca a adus aici virusul din Italia, iar cei din Italia că l-a adus din România.
„La granița cu Marche, un focar neobișnuit în Rimini, se crede că ar avea legătură cu cele din Lombardia și este posibil ca totul să fi plecat de la această pizzerie. Proprietarul, în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticat pozitiv și ar fi călătorit mult la sfârșitul lunii februarie”, relata despre el presa italiană.
Bărbatul a călătorit și în România, unde a stat trei zile. Cesare Emendatori este italianul despre care autoritățíle din țara noastră au spus că a infectat primul român.
„În urmă testării făcute în Gorj a persoanelor care au intrat în legătură cu cetățeanul italian din Rimini avem primul caz confirmat de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României”, anunța în 26 februarie fostul ministru al Sănătății, Victor Costache.
Erau informații că ar fi fost la vânătoare și că s-a întâlnit cu foarte mulți oameni din judetele Gorj și Dolj. Cesare spune că multe informații nu au fost adevărate.
Reporter: Deci, pacientul zero al României, pacientul 1 din Rimini. Cum ați primit această veste?
Cesare Emendatori: De aici sau din România?
Reporter: Ambele. Cum a fost?
Cesare Emendatori : Rău. Pentru că au vorbit de rău. Nu puteam să o primesc bine. Eu nu am infectat pe nimeni. Nici în România, nici aici. Acolo am ajuns marți noapte la Craiova, cu un avion. Am mers direct acasă, acolo am avut febră, dar am luat o tachipirină (nr. paracetamol) și dimineață nu mai aveam febră. Am fost la primărie să plătesc taxele. Am scos bani, am plătit taxele și am mers acasă. Atunci am avut iar febră.
Nici Cesare și nici medicul lui nu au bănuit că deși avea simptome ar putea fi infectat cu noul coronavirus. Epidemia era incă la început.
Cesare Emendatori: Eu de multă vreme ma simțeam așa, obosit. După mine, acest virus îl aveam de 20 de zile. Asta cred acum, azi. Dacă știam că îl am, nu aș fi plecat în România. Nici măcar în Italia, stăteam acolo. Erau primele simptome. Aici au vorbit despre mine și au zis că am venit din România și am adus virusul aici.
În România chiar au zis că eu am ajuns la Craiova, că am stat o zi jumate acolo cu o amantă și pe urmă am mai stat o zi jumate la Târgu Jiu, cu o altă amantă. Și eu eram cu fiul meu, înțelegi, cum eram eu cu amanta? Eram cu acest prieten și cu fiul meu. Am fost acasă la mine, am și un apartament în Târgu Jiu. Ți-am explicat ce am făcut, m-am dus să plătesc taxele. Trecuse mult timp și am zis să fac un salt, trei zile și noapte bună. Nu știam că o să-mi apară febră acolo în România. Doctorul când mi-a dat medicamentele mi-a spus că nu e nimic, este o răceală, să iau pastile și trece a doua zi. Nimeni nu era conștient de această boală. Când m-am întors și am fost la control, doctorul m-a trimis să fac această radiografie pentru plămâni.