Marian Cucșa pleacă din ALDE. Ajunge la… Forța Națională

406

Deputatul de Timiş Marian Cucşa îşi anunţă  despărţirea de ALDE, partid care i-a şi oferit locul din Parlamentul Românei. El se va alătura formațiunii Forța Națională, partid înființat la începutul acestui an.

Vestea vine cu doar o zi înaintea de moţiunea de cenzură şi a fost lansată de Remus Borza și apoi confirmată pe pagina de facebook a deputatului.

„România și românii au nevoie de o Forță Națională care să îi unească, o forță care să le pună pe primul loc interesele, să oprească ura și dezbinarea și să ducă o reală luptă pentru stoparea abuzurilor la adresa românilor! Mă voi implica cu toată energia și încrederea pentru redobândirea mândriei de a fi român și dezvoltarea țării! Istoria și sacrificiile strămoșilor noștri, care prin multe eforturi au reușit să unească România și să ne ofere tot ce avem astăzi, ne obligă ca <Prin Noi Înșine> să fim o Forță Națională care să ne unească, să apere valorile românești, autenticitatea, cultura, obiceiurile, capitalul autohton. Forța Națională este alternativa de care românii au nevoie! E locul unde tinerii se pot manifesta liber și sunt așteptați să se implice!”, a anunțat Cucșa, pe rețeaua de socializare.

(P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.