Marian Cucșa acuză interferențe în justiție, specifice perioadei comuniste

199

Deputatul timișean Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE, poate avea o părere pertinentă ca vicepreședinte al Comisiei SRI; vorbește despre recenta măsura de a desecretiza actele ce realizau niște legături nefirești de colaborare între SRI și Parchet:

„Desecretizarea protocolului SRI – Parchetul General, doar vârful icebergului. Acțiunea trebuie continuată pentru devoalarea funcționării statului paralel”

Desecretizarea protocolului dintre SRI și Parchetul General vine ca o confirmare a ceea ce ALDE a spus în ultimii ani în privința existenței statului paralel, a polului de putere nedemocratic creat în jurul colaborării dintre SRI și procuratură. Demersul SRI e unul important pentru sănătatea democrației din România, însă el este doar vârful icebergului. După acest prim pas făcut de SRI trebuie mers mai departe, astfel încât să se facă lumină cu privire la modul în care au acționat împotriva intereselor statului român, al cetățenilor, împotriva drepturilor și libertăților, anumite instituții nedemocratice, instituții de forță.
Publicarea protocolului elimină orice dubiu cu privire la existența echipelor mixte de procurori și lucrători din cadrul serviciilor. În urma acestui protocol aflăm că a existat un stat paralel, o justiție în care procurorii au fost informatori și colaboratori ai SRI. Prevederile protocolului prezentat de SRI încalcă în mod abuziv articolele din Codul de Procedură Penală în privința cercetării penale, care, conform Codului, este secretă. Însă, în baza protocolului, procurorii deveneau informatorii care trebuiau să raporteze către SRI date din cadrul dosarelor.

Aceste înțelegeri anormale au permis serviciilor de informații să intre în zona de justiție, să aibă o interferență specifică perioadei comuniste, prin nerespectarea independenței justiției. Devine tot mai clar că în România, deși s-a făcut foarte multă tevatură pe independența justiției, câtă vreme au funcționat protocoalele, există dubii cu privire la această independență.

Protocolul desecretizat astăzi vine să o contrazică definitiv și pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, cea care anul trecut spunea, într-un comunicat de presă oficial al DNA-ului, că nu există și nu au existat echipe mixte procurori – lucrători SRI, dar mai important, aceasta nega existența totală a acestor protocoale. Practic, prin această publicare a protocolului, SRI arată că șefa DNA a mințit întreaga țară, încercând să acopere acțiunile sale din trecut.
Aflarea adevărului nu trebuie să fie văzută ca o povară, ci este o obligație a tuturor reprezentanților statului, începând cu președintele României, care nu poate să încerce să ascundă aceste lucruri grave, pe care până acum le-a ignorat din motive personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.