1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Atenție la vopselele pentru ouă! Ce recomandă ANPC?

Fiindcă se apropie perioada Paștelui și a înroșirii ouălor, reprezentanții ANPC atenționează consumatorii să fie atenți atunci când cumpără vopsea pentru ouă.

Paul Anghel, directorul ANPC le recomandă consumatorilor să nu cumpere vopsele de la colț de stradă, dar și să citească cu atenție eticheta produselor în magazin. „Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale”, spune Paul Anghel.

Specialiștii recomandă, de asemenea, verificarea tipului de vopsea. „Atentie! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, transmite Paul Anghel, directorul ANPC, într-o postare pe Facebook.

Ca alternativă în locul vopselelor din comerț, reprezentantul ANPC recomandă sfecla roșie. Este destul de pigmentată și nu este toxică în cazul în care pigmentul ajunge pe coaja de ou.

„Sfecla roșie este ideală pentru a vopsi ouăle. Această legumă este o sursă bună de pigmenți roșii și galbeni cunoscuți sub numele de betalaine. Betalainele sunt formate din betacianine (roșii) și betaxantine (galbene). Cea mai importantă betacianină din sfeclă este betanina și reprezintă 75-95 % din pigmentul roșu. Datorită acestei substanțe, sfecla are o culoare roșie intensă și poate acoperi ușor coaja poroasă a unui ou. De asemenea, în cazul în care vopseaua atinge albușul de ou, acesta poate fi consumat fără probleme”, se arată în mesajul transmis de Paul Anghel, directorul ANPC.

Cojile de ceapă sunt o altă alternativă sănătoasă pentru înroșirea ouălor. Pigmenții din cojile de ceapă sunt concentrați și non-toxici.

 

 

Sursă foto: BZI.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :