După cum se spune, totul pe lumea asta este un teatru. De acest adevăr nu a scăpat nici lumea academică timișoreană, care de azi are un nou doctor. Pentru o scurtă perioadă de timp, Aula Universității de Vest din Timișoara a devenit un teatru cu aproape toate locurile vândute. Iar pe scenă a evoluat un mare Actor (cu majuscula obligatorie). Deși de o viață joacă pe marile scene românești și străine, iar cariera dânsului în film este de asemenea impresionantă, de data acesta a debutat. Până acum încă nu a jucat rolul de doctor onorific al unei universități. A avut costumația necesară, după cum a glumit profesorul Dan Negrescu, dar și tracul debutantului pe acestă scenă improvizată.
Când vine o propunere ca Marcel Iureș să fie declarat Doctor Honoris Causa, parcă toată lumea se întreabă cum de a venit acestă idee doar acum. La galeria de roluri memorabile asta încă îi lipsea.
Profesorul Violeta Zonte a citit o laudatio foarte complexă și lungă, dar deloc plictisitoare. Tot ce se spune în document nu cuprinde decât o mică parte din activitatea fabuloasă a actorului. Nu au lipsit rădăcinile de la care a izbucnit talentul. Poate că Băileștiul din inima Olteniei a fost binecuvântat. De acolo a pornit în lume și un alt gigant al scenei, demnul de frumoasă amintire, Amza.
După o carieră de peste patru decenii, Marcel Iureș consideră că încă mai are de învățat.
Ieșit la „rampă” a avut câte ceva de spus cu o voce vădit emoționată.
În deschiderea vorbelor sale pline de noimă a atras atenția tinerilor studenți asupra căii cele mai facile de a a ajunge Doctor Honoris Causa al unei universități. Nu au decât să învețe cât mai mult și să muncească, în rest vine totul de la sine. Și ar fi bine să stăpânească foarte bine limba română.
Pentru a nu da vina pe alții, a dat câteva exemple din propria sa activitate. Până acum a învățat să nu vorbească neîntrebat. Dacă tot nu vorbește decât când e nevoie, știe să tacă. Nu este o vorbă de o tăcere simplă. Trebuie să fie o tăcere plină de noimă. Să aibe conținut chiar și tăcerea. În tăcere se poate asculta sunetul naturii, sunetul cărților este de asemenea plin de înțelesuri.
În vorbele sale, maestrul Iureș a făcut un adevărat elogiu limbii române. În discuții cu confrați din alte țări aceștia au recunoscut că, după limba engleză, româna este cea mai potrivită pentru rolurile scrise de Shakespeare. A adus vorba și despre una din marile sale realizări: Teatrul Act, ce de două decenii a ridicat ștacheta actului artistic independent acolo unde merită cultura română. Teatrul Act este rezultatul unei răbufniri de nervi. La nervi a pornit această instituție a scenei ce nu se apleacă la nimeni. Pe lângă nenumăratele roluri pe scenă, pe lângă faptul că este unul din cei mai cunoscuți români ce joacă în producții hollywoodiene, roluri de mare anvergură, cel mai mult este mândru de faptul că a amenajat o pivniță! Adică sediul teatrului său.
Marii oameni sunt prin definiție exemple de modestie. Se vede cel mai bine la prestația de azi a actorului ce încă se mai poate emoționa la vorbele spuse despre el.
A încheiat simplu discursul sau din suflet cu câteva vorbe din filmul ce l-a marcat foarte mult „Moromeții”.
”-Măi Niculae ce o să faci tu cu învățătura…?
– O să povestesc …”
