Maratonul cântecului și dansului popular sârbesc, în Parcul Rozelor

1937

Uniunea Sârbilor din România cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Timişoara organizează în data de 16 septembrie 2016 acţiunea culturală pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat sub denumirea Festivalul de folclor „Maratonul cântecului și dansului popular sârbesc”, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie.

Această manifestare este una dintre acţiunile ce se desfășoară pe în cadrul calendarului activităţilor culturale ale Uniunii, cu participarea formaților artistice din România și Serbia. Se estimează că vor participa în jur de 500 persoane .

Acţiunea se va desfăşura începând cu orele 19.00 în Parcul Rozelor din Timişoara, cu deschiderea festivă şi spectacolul cultural pe scenă cu participarea tuturor
formaţiilor din România și din Serbia. În intervalul orar 18.00-18.30 va avea loc parada portului popular pe traseul deja cunoscut din anii trecuți. De pe platoul din dreptul Catedralalei Mitropolitană până în fața Operei, pe partea cu galeria Helios, librăria Eminescu și restaurantul Lloyd. De la Opera Naţională returul se face pe partea cu Mc Donald’s, Camera de Comerț şi până la Filarmonica Banatul.

În caz de timp nefavorabil, parada portului popular nu va mai avea loc, iar evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor, de pe B-dul Regele Carol I.

Intrarea este liberă.

Informaţii suplimentare se pot afla de la Uniunea Sârbilor din România: tel 0256-491754, 0256-435977.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.