Mândri ca suntem români! Ia tradițională, purtată cu fală de bănățence, într-o paradă pe biciclete! FOTO-VIDEO

601

Ingeniozitatea, aparent simplă, a țăranului a inventat un veșmânt atât de peren, încât dăinuie peste veacuri. Ia românescă este simplă și elegantă, în aceeași măsură, dar o adevărată operă de artă.

Tradiția populară încă nu are un înlocuitor la fel de interesant. Acum, pe timpul verii, doamnele apelează la ie, ca la o piesă vestimentară răcoroasă și practică. Aceasta se poate asorta cu toate felurile de ținute. De la cele mai elegante, până la ținutele sportive.

Pentru a treia ediție consecutiv, asociația Verde pntru Biciclete a organizat o tură ciclistă pentru omagierea bluzei tradiționale românești, chiar în ziua cand este sărbătorită oficial de toată lumea.

Locul tradițional de adunare a timișorencelor a fost bulevardul Circumvalațiunii. Platforma betonată din zonă a devenit din nou punctul de plecare al biciclistelor. Poate din cauza căldurii sau poate din cauza zilei de sâmbătă, când multe persoane sunt la locul de muncă, la eveniment nu au luat parte un număr foarte mare de participanți, față de celelalte ediții. Dar, doamnele și domnișoarele care au dat curs invitației au fost extrem de dichisite, mândre de iile lor, unele primite ca moștenire de la generațiile anterioare.

Majoritatea domnițelor aveau asupra lor măcar o coroniță de flori de sânziene, dacă nu chiar câte un buchet imens, pentru a celebra bucuria mișcării în natură. Sigur că, de la eveniment nu puteau lipsi nici telefoanele mobile, fie pentru imortalizarea momentelor, fie pe post de oglindă pentru aranjarea machiajului. Că doar cine a mai văzut să pleci la drum cu bicicleta făra un machiaj impecabil?

Ca întotdeauna, un DJ a încălzit atmosfera. Doamnele au fost invitate insistent să părăsească umbra clădirii și să participe la mișcările de încălzire coordonate de o instructoare de fitness. S-au dat greu duse de la umbră, dar, în cele din urmă au reușit să încropească și o horă ca la o rugă.

Din păcate, multe fetițe, dar și băieței dornici de mișcare, au plecat dezamăgiți. După o regulă împusă de poliție, nu au mai fost admiși copii pe biciclete sub 14 ani, în coloană. Au avut noroc doar cei ce au putut fi luați pe vehiculele părinților.

Ca de obicei, au fost distribuite stickere cu mesajul „Și eu susțin Verde pentru Biciclete”, dar și numere de bicicletă, plus câteva surprize pentru cei prezenți. A avut loc și o expoziție de fotografii în premieră a Asociației ,,Prin Banat”.

Cele mai vechi și cele mai frumoase ținute populare tradiționale au fost, de asemenea, premiate, dar și cea mai frumoasă apariție feminină.

Nu au fost uitați nici băieții ce au venit îmbrăcați în ținute populare ca niște haiduci călare… pe două roți! Au fost premiați și ei.

Punctual, așa cum sunt cicliștii, la 11.30 fix (poate o jumătate de minut întârziere) s-a dat startul.

Traseul a fost: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Al. I Cuza – Piața Mărășești – Str. Oituz – Piața Ionel I.C.Brătianu – Bulevardul Take Ionescu – Str. Simion Bărnuțiu – Str. Gheorghe Adam – Str. Imbroane – Muzeul Satului Bănățean. Popasul final l-a reprezentat Muzeul Satului Bănățean, unde au avut loc ateliere specifice, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Culturală ART PROTOCOL.

Toți participanții îmbrăcaţi în ie sau în costum popular au avut posibilitatea de a se fotografia în Cabina Foto “Oglinda WOW”, pusă la dispoziție în mod gratuit pe parcursul evenimentului la Muzeului Satului Bănățean.

Prin efortul și grija Rominei Faur, managerul proiectului, IA românească pe bicicletă a fost un nou succes al îmbinării tradiției populare și mișcarea în aer liber.

„Conceptul <IA românească pe Bicicletă> a venit natural, văzând că o sumedenie de participante la pedalările Verde pentru Biciclete au ales această componentă vestimentară tradițională. Deoarece în acest an se sărbătorește Ziua Internațională a Iei sâmbătă, am ales să schimbăm ziua obișnuită a întâlnirilor noastre”, a spus Romina Faur.

Prin acestă celebrare a Zilei Internaționale a Iei s-a încercat readucerea în interesul tuturor a frumuseții portului românesc.

Ia românească, alături de costumul popular și elementele componente au inspirat, an după an, designeri internaționali. Portul românesc este mai actual ca niciodată și poate fi integrat în viața de zi cu zi, întocmai precum mersul pe bicicletă se dorește a fi un stil de viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.