Vremea pe care o străbatem este tulbure și încărcată de provizorat, de stări confuze, contradictorii și fără orizont. Mai toate vremile istorice au fost pline de îndoieli, dar în clipa de față această stare de îndoială are dimensiuni planetare. Cred că una dintre cauzele stării de confuzie provine dintr-o rea înțelegere.

Există părerea că o stare, precum cea de care pomeneam, dată fiind dimensiunea, extinderea ei va trebui să aibă o rezolvare “planetară”, cumva  din partea cercurilor ,,puterii”.

Această părere generează un climat de neputință și de blocaj, care  sunt în mod deliberat induse pentru a motiva lipsa de acțiune. Societatea este tulburată cu tot soiul de probleme minore și de fapt fără importantă. Societatea este fragmentată de grupurile de interese care, în esență,  au  aceleași scopuri: înfruptarea din bunul țării. Noi și noi partide apar. Partide care, în vorbele lui Take Ionescu, ,,își fac program din nenorocirea țării”.

În  același timp, opinia că lucrurile trebuiesc rezolvate la nivel ,,planetar” este falsă.       Schimbările înspre mai bine și spre normalitate nu vor veni prin voia “puterii”, vor veni prin voia oamenilor și a comunităților locale și organice, și asta în măsura în care ele vor avea voința să își asume  această responsabilitate. În vorbele Psalmistului, ,, …prin cei rămași ai Tai le vei găti caderea’(Ps.20:12)

Schimbarile spre bine vor veni din partea comunităților care încă mai au conștiința continuității și a tradiției.   În acest sens trebuie să știm că, în cazul României, aceste comunități organice sunt satele.
Ele sunt cele care încă mai știu ce este tradiția și pot apela la ea.

În cazul gloatei orășenești, fără rădăcină, ceea ce domină sunt  zvonurile, răspândite prin presă, prin TV și prin gura celor răi și, după părea mea, aceștia sunt Organizațiile NeGuvernamentale, oficinele intereselor ,,globaliste”.

În cazul organismelor firești, ale satelor trebuie iarăși să fim conștienți că ele sunt sub un atac continuu, care urmărește nimicirea lor. Iar acest lucru se face prin divizare, iar cazul cel mai limpede, iarăși, după părerea mea, îl reprezintă  încercările de a sparge unitatea spirituala, de credință, zvonurile și îndemnurile otrăvite. Grupuri de rătăciți care fac rău celor din jur și lor înșiși.
De fapt, ne putem imagina  întreaga situație folosind o imagine ,,militară”, văzând ,,satele” sub atac, prin zvonuri, ,,ordonațe”, asalturi împotriva Bisericii strămoșești  și prin veninoasele mesaje ONG, inclusiv îndemnul de a  vinde pământul. Iar în această lupta ,,frontul”  este ținut de parohiile sătești, dar vârfurile de rezistență și contraatac, ,,trupele de șoc”,de elită, sunt Mânăstirile.
Mânăstirile sunt cele care păstrează esență ,,tare”, nediluată,  a credinței Ortodoxe și de aceea ele trebuiesc sprijinite din tot sufletul. În  această înțelegere, întemeierea Mănăstirii ,,Țara Almajului” are o importantă colosală pentru această zona binecuvântată, care este Valea Almăjului.

Mănăstirea caută să zdrobească una dintre cele mai mari înșelări ale omului, care  este aceea de a lua întunericul drept lumină, minciuna drept adevăr, răul drept bine. Această fioroasă înșelare, mai ales, are rolul Mânăstirea Țară Almajului să o risipească.

Mânăstirea, întemeiată acuma câțiva ani prin vointa încăpățânată și statornică, și prin nețărmurita dragoste pentru Almaj a Părintelui Profesor Doctor Petrică Zamela, a răspuns unei nevoi duhovnicești imperative. Parohiile locale pot face doar anume locuri. Dar,  prin însăși natura lor ele sunt ,,defensive”, iar, în momentul de față, Ortodoxia este atacată violent și vicios.   Atitudinea strict defensivă nu mai este suficientă. În acest climat, este nevoie de afirmarea răspicată,vfără echivoc, a celor în care credem și le mărturisim.

Ortodoxia trebuie să iasă la luptă!
În această înțelegere putem vedea Mânăstirea Țara Almajului ca împlinire și transfigurare a spiritului almăjan, a spiritului de ,,graniță”, luptător și biruitor.  Modul de acțiune al Mânăstirii reflectă o profundă și intimă cunoaștere a spiritului bănățean. Bănățenii sunt mai puțin înclinați la contemplație ,,pură”, ei au un acut spirit de înțelegere,dar asta combinat cu nevoia de a acționa, de a afla rezolvare și cale de a ieși din impas. Însăși așezarea Mănăstirii sugerează înțelegerea și adresarea perfectă a acestei stări.
Mănăstirea este așezată la vedere, în față tuturor, este un avanpost întărit, ca o baza de asalt gata de luptă.

Căci despre lupta cea mai grea este vorba: confruntarea forțelor răului, a demonilor și mântuirea sufletelor omenești. În chip aproape miraculos, clădirea Mânăstirii și a Bisericii ei se înalță temerar. Nu numai temerar, ci nespus de frumos. Ortodoxia nu înseamnă doar Dreapta Credință, înseamnă și frumusețe fără egal!
Pornind de la nimica, Părintele Petrică Zamela a gospodărit puținul și, prin rugăciune, acesta s-a făcut în Mânăstirea pe care o vedem. Nu trebuie uitat niciodată că Dumnezeu lucrează prin oameni, pe care El i-a adus în existență. Au fost mulți oameni care au ajutat, și au fost câțiva Primari Almajeni care au ajutat decisiv. Sunt ferm convins că numele lor este scris în Cartea Vieții!
Dar în momentul de față, Părintele Petrică înfăptuiește un lucru esențial și în realizarea lui el are nevoie, mai ales, de rugăciunile noastre.
Mânăstirea devine nu numai loc de rugăciune dar și centru de răspândire a culturii în tiparele ei românesti veșnice. Folosind facilitățile existente, în chip nespus de înțelept, Părintele Petrică Zamela organizează aici adunări culturale și de comunicare științifică. Desfășurarea acestor adunări în Mânăstire face cu neputință strecurarea duhului veninos al secularismului. Este cu neputință ca într-o Mănăstire Ortodoxă să verși venin ateist. Dar, mai mult decât atâta, Părintele Petrică Zamela așează în Mănăstirea Țară Almajului o rânduiala capabilă să zidească tradiție, menită să însoțească existența  așezământului în viitor. O tradiție care să însemne rugăciune dar și dragoste activă pentru Almaj, oamenii lui și sănătatea lor spirituală.
Mânăstirea Țară Almajului și Părintele Petrică Zamela au nevoie de tot ajutorul material pe care îl putem jertfi, dar, mai ales  au nevoie de rugăciunile noastre fierbinți: le merită cu prisosință!
Atunci când clopotele Mânăstirii vestesc vremea de rugăciune, sunetul lor  răsună în toată Valea Almajului. Iar acea chemare vestește că nu va înceta în Valea Almajului lăuda adusa lui Dumnezeu în Ortodoxie și nu va inceta statornicia Almajenilor în duh românesc.

Alexandru Nemoianu

Istoric

The Romanian American Heritage Center
SIDEBAR