Mama Luizei Melencu, transportată de urgenţă la spitalul din Craiova

439

Monica Melencu a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Craiova după ce tatăl său a sunat la 112, disperat că aceasta se simţea rău şi îi curgea foarte mult sânge din nas. Când echipajul SMURD a ajuns la faţa locului, mama Luizei a fost urcată imediat în ambulanţă pentru că avea tensiunea foarte mare.

Pentru Monica Melencu, zilele de Crăciun au fost extrem de grele. Femeia a plâns în permanenţă şi nu a făcut altceva decât să se roage să-i vină copilul acasă. „A fost o perioadă grea. Monica a suferit mult. Astăzi (sâmbătă, n.r.) am văzut că era foarte palidă şi pe seară din senin a început să-i curgă sânge din nas care nu se mai oprea. Sunt disperat când văd că se prăbuşeşte, că nu mai are forţă. Ne-am speriat şi am sunat la 112”, a declarat bunicul Luizei.

Mama Luizei a spus că nu vrea să rămână internată pentru că urmează ca luini să meargă să studieze ultima parte din dosarul fiicei sale. „M-au chemat pe 30 decembrie. Mă voi duce să studiez ultima parte. Vreau să văd totul cu ochii mei. Indiferent ce-mi spun acum anchetatorii, eu nu mai cred nimic. Simt, copilul meu trăieşte, dar nu-l caută nimeni. 2020 îmi va aduce copilul acasă. Veţi vedea”, a spus vineri Monica Melencu.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.