Rămânem tot în judeţul Caraş-Severin şi, de la cascadele din munţi, coborâm pe malul Dunării să vedem şi ceva ruine ale fostelor cetăţi ridicate împotriva năvălirilor otomane.
Una dintre acestea a fost ridicată pe Clisura Dunării, în localitatea Coronini, așezare atestată, încă din timpul Paşalâcului de Timișoara, sub numele de Alibeg.
Pe timpul comuniştilor a primit denumirea de Pescari, iar după 1995 numele i-a fost schimbat în Coronini, după cel al generalului-conte Johann Baptist Coronini-Cronberg, președintele administraţiei imperiale a Voievodatului Serbiei şi Banatului Timişan, între 1849 și 1859.
Cu toate că în comuna Coronini populaţia majoritară este de naţionalitate română, urmând Dunărea pe drumul care urcă uşor, la numai 5 km întâlnim Sfânta Elena, sat aparţinând de Coronini, cu populaţie de naţionalitate cehă. Cehii au migrat în Banat încă din timpul războiului cu francezii, din 1823, când locul a fost botezat Elisabetfely, iar peste doi ani, în 1825, a fost înfiinţat şi satul Sfânta Elena.
Coronini este unul dintre cele mai pitoreşti locuri de pe Clisura Dunării, aici fiind şi zona unde Dunărea ajunge la cea mai mare lăţime de la un mal la altul: 5 kilometri. Pe aceste tărâmuri se află şi ruinele Cetăţii Coronini sau Sf. Ladislau, care a fost ridicată în secolul al XV-lea, împotriva năvălirilor turceşti. Aceste tipuri de cetăţi ridicate atât pe malul românesc, cât şi pe cel sârbesc, se construiau ca turnuri de observaţie, pe dealuri şi înălţimi, și erau numite cule.
În perioada 1429–1435 cetatea a fost proprietatea Ordinului Cavalerilor Germani, în 1457 a aparţinut Corvinilor, iar după atacul de la Mohacs a intrat în custodia turcilor. Fiind una dintre fortifificaţiile importante ale vechiului regat ungar, una dintre bazele strategice împotriva invaziilor turceşti, aceasta a fost transformată în ruine după ce a fost bombardată în 1526, în timpul bătăliei de la Mohacs.
Cu 100 de ani înainte de această confruntare, cetatea a fost una dintre renumitele fortăreţe ale cavalerilor teutoni de pe Clisura Dunării, cel mai renumit comandant al său fiind Eberhard Saxonul, iar în timpul Dinastiei Corvinilor a constituit o importantă bază militară.
Chiar şi pe vremea Mariei Tereza, locul a avut o importantă întrebuinţare, în apropierea Culei fiind amplasat pilonul de ancorare a lanţurilor care traversau Dunărea până la Cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al fluviului, având scop defensiv şi de control al traficului — un fel de vamă.
Primăria Coronini vrea să amenajeze locul şi să-l transforme în obiectiv turistic, cu toate că în zonă sunt multe vipere.
Cetatea medievală se află la capătul estic al localitatii Coronini, în locul numit de localnici Cula. Este situată la 7 km est de Moldova Veche, pe DN 57 Orşova – Moraviţa, fiind unul dintre puţinele monumente istorice cunoscute din România.
Fortăreața a fost construită pe pintenul unui deal, la 40 m deasupra Dunării, ca o cetate strategică având două rânduri de fortificaţii de piatră.
Se pare că, după ultimile cercetări istorice, ar exista patru perioade de locuire, primele urme datând încă din epoca bronzului. Săpăturile arheologice efectuate în zonă arată că în acest loc a funcţionat o aşezare fortificată având două faze de construcţie. Prima ar data din secolul al II-lea î.Hr. Fortificaţia care şi azi este vizibilă reprezintă o construcţie din secolul al XV-lea, ridicată în acelaşi timp cu cetatea Golubăţ de pe malul sârbesc, Cetatea Coronini, care a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice în anul 2004, reprezentând unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă, care se identifică cu fortificaţiă medievală cunoscută sub numele regelui Sfântul Ladislau, fiind menţionată şi în documente, începând cu anul 1430, sub diverse denumiri: Zenthlerzlowara, Zenth Lazlovara, Sand Ladislaem, Santus Ladislau.
Cetatea Sf. Ladislau a jucat un rol important în apărarea malului Dunării în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg.
Cercetările arheologice confirmă faptul că atât fortificaţia de la Coronini, cât şi cea de la Severin reprezentau importante puncte de apărare a Dunării la mijlocul secolului al XV-lea.
Zidurile cetăţii au trei metri grosime, construcţia unora dintre ele datând din secolul XIII, iar a altora, din secolul XV, acestea fiind ridicate din piatră de calcar de carieră, cu faţade de blocuri bine lucrate. Cetatea a fost întărită cu un şanţ de apărare pe zona de nord și nord-est a incintei exterioare, lat de nouă metri și prevăzut cu un pod de piatră.
De asemenea, incinta de piatră în formă elipsoidală a fost construită la jumătatea secolului al XIII-lea. Aceasta închidea o suprafaţă de 190 metri/100 metri. În interiorul acestei arii, pe culmea platoului de la Cula, s-a ridicat, în anul 1428, o fortificaţie din zid de dimensiuni mai mici, în vremea regelui Sigismund de Luxemburg.
La numai 5 km peste Dunăre se poate vedea cetatea Golumbac, în mare parte reconstruită, constituid, de asemenea, una dintre atracţiile turistice ale Clisurii Dunării, situată pe malul sârbesc. Chiar şi de pe malul românesc, imaginea ei este o încântare pentru turişti. Are ziduri la fel de groase, din piatră de calcar şi ţiglă arsă, cu turnuri crenelate care îţi dau impresia unui castel desprins din basme.
Cetatea de la Golumbac a fost construită pe locul castrului roman Vicus Cupae și dă impresia că îşi are fundația în apele Dunării.
Dacă vă aflaţi pe Clisura Dunării, între Moldova Nouă şi Orşova, ar fi păcat să nu faceţi o escală la Cetatea Sf. Ladislau din Cula Coroninilor.
Mihaela Păunescu