Mâine, miercuri, în tot județul, în aproape toate școlile, atât de la orașe cât și în cele de la sate, timp de două ore, va fi grevă!

Este o grevă de avertisment declanșată de principalele sindicate care reunesc cadrele didactice și personalul din învățământ.

Profesorii nu mai suportă veșnicile amânări în privința măririi salariilor. Dar pe lângă lefuri mai sunt o seamă de probleme nesoluționate în școala românească. Una din cele mai vechi și de neînțeles chestiuni este cea privind amânarea, fără motiv întemeiat, a aplicării legii ce prevede un buget de 6 la sută din Produsul Intern Brut, pentru învățământ.

Timp de mai bine de un deceniu, toate partidele, fără excepție, au refuzat acordarea acestor bani. Atenție nu este un moft! Este un text de lege! Niciodată nu a fost aplicat.

Politicienii își aduc aminte de această lege doar când sunt în opoziție. Odată ajunși la pâine și cuțit sunt loviți brusc de amnezie. Măcar, dacă neputința lor este atât de evidentă ar face bine să anuleze legea respectivă, care, oricum, nu are efect.

Prin neaplicare, este doar o bucată de hârtie fără valoare. Mâine de la ora 11 toți dascălii se vor afla în școli. Vor supraveghea elevii. Dar nu se face nici un act didactic.

Ba mai mult, vor explica celor mai mari ce înseamnă o grevă, ce este un sindicat și ce însemnă un buget prost construit dar și mai prost aplicat. Cei mai tineri trebuie să știe că trăiesc în societate, și aceasta nu este tot timpul perfectă.

Tinerii trebuie să știe să-și apere drepturile cu legea în mână. Nu trebuie confundată o grevă cu o mișcare anarhică. Despre toate aceste aspecte și multe alte chestiuni legate de soarta școlii românești ne-a vorbit liderul sindicatului „Spiru Haret” profesorul Virgil Popescu.

Mai jos se află o parte a celor explicate de profesor. Dar întreaga discuție poate ascultată în filmarea din cadrul articolului :

– Domnule profesor Popescu, a început un nou an, adică o nouă rundă de lupte cu guvernanții. Ce le pregătiți de data aceasta? E clar că ceva trebuie făcut.

– Categoric că trebuie făcut ceva. Așa nu se mai poate. E vorba de așa zisa acțiune a Guvernului care a prorogat mărirea salariilor doi ani la rând. Avem 504 zile de amânare a măririi salariilor. Este foarte mult.

La aceasta se mai adaugă acum, în ultimul moment, faptul că Guvernul refuză să stea de vorbă cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar dar și universitar.

Deci, s-a umplut paharul (cum spune românul) și atunci, categoric, am fost puși în situația să trecem la măsuri mai ferme. Știți bine că s-au făcut pichetări în condițiile legii de astăzi. Pentru că în pandemie nu putem participa decât un maximum de 100 de reprezentanți ai sindicatelor la aceste pichetări. E adevărat că au fost numeroase astfel de manifestări.

Au fost și la Timișoara și la București. Eu personal am participat la București la trei astfel de pichetări. Nu mai departe decât săptămâna trecută am cerut Guvernului măcar să se întâlnească cu sindicatele și să ia cunoștiință de doleanțele acestora. Respectiv cu premierul.

Am făcut parte din delegația care a făcut pichetarea iar mai apoi ne-am împărțit în două grupe. Un grup s-a deplasat la sediul PSD iar unul la sediul PNL, pentru a prezenta și un material scris guvernanților în care ne expuneam toate doleanțele noastre și în același timp revendicările noastre. A fost cel puțin jenant!

La sediul PSD unde am fost în delegație ca să prezint materialul cuiva din conducerea partidului ne-a primit un funcționăraș. A zis „ne dați hârtiile și le înregistrăm la poarta” sediului partidului.

Adică la cel mai mare partid din România. Nu am putut tolera acest lucru. După discuții, chiar o ceartă, am intrat mai mult cu forța în interior. Acolo ne-a primit cu mare greutate, totuși, un consilier al domnului președinte Ciolacu. Acesta a avut o altă atitudine. A promis că va prezenta președintelui partidului doleanțele noastre. Iată că a trecut o săptămână și nu s-a întâmplat nimic. Cealaltă grupare a mers la sediul PNL.

Acolo situația a fost și mai gravă. Un același tip de funcționar i-a așteptat la poartă, a luat hârtiile. Și cu toată zbaterea delegației nu au reușit să fie primiți înăuntru. Documentul a fost doar înregistrat la poartă. Lucru ce până acum niciodată nu s-a întâmplat.

Noi am făcut demersuri timp de o lună să avem întâlnirea cu guvernanții și să le expunem doleanțele noastre. Dacă nu le știu ei atunci să le spunem noi.

Ori acest lucru nu s-a întâmplat. În aceste condiții date s-a hotărât declanșare unei greve de avertisment. Între timp, se pare, că va avea loc o întâlnire cu reprezentanții federațiilor sindicale, cu premierul, dar nu știm când. Săptămâna asta sau cea viitoare? Totul este lăsat în aer, încât am trecut la această formulă de protest: greva de avertisment. La care să participe majoritatea, dacă nu toți membrii de sindicat.

– Pe câți participanți mizați la această manifestare de protest?

– Noi avem cam 4 800de membri de sindicat (la Spiru Haret). Până astăzi am primit răspuns din unitățile școlare că peste 3 000 de membri ai noștri, la care se adaugă ceilalți colegi de la celelalte două sindicate care vor participa și ei (pentru că această mișcare este comună).

– Ce doleanțe principale puteți să ne enumerați?

– Cea care a umplut paharul, de care am vorbit, anume majorarea salariilor, dar mai avem foarte multe asemenea doleanțe.

E vorba de acele sporuri care nu se aplică. Nu se acordă în sistemul de învățământ. Mai este vorba și de subvenționarea dezastruoasă a sistemului de învățământ. Avem anul acesta alocat la învățământ 2,29 la sută.

În condițiile în care avem prevedere legală, prin legea educației, de 6 la sută din produsul intern brut. Legea educației a fost dată în 2011 și până acum, în 2022, această prevedere legală s-a tot amânat. Cu promisiunea că se aplică „anul viitor” și apoi iar „anul viitor”.

Dacă alocăm 2,29 la sută educației este jenant! Adică bătaie de joc la adresa dăscălimii! […] Un debutat ia cam 2500 de lei. Să faceți socoteala și să vedeți dacă se poate trăi cu acești bani din care trebuie să achite datorii, facturi.

Se știe bine povestea cu facturile din ultima perioadă, care au crescut aberant. Mai vorbim de coșul zilnic de hrană. Să nu mai discutăm de îmbrăcăminte, de materialele necesare pentru a avea performanță în educație, așa cum se cere.

Suntem în ultima treime de salarizare în această țară. […] Avem o pleiadă de miniștri ai educației. Fiecare, la modul declarativ, la momentul urcării la această treaptă socială, a venit cu multe propuneri, cu multe idei, în special de reformare.

Însă reforma întotdeauna începe, se desfășoară, se face un pas sau doi, iar restul sunt pași înapoi. Avem teribil de multe lucruri să le spunem. Paharul s-a umplut!