Un grup de 15 turiști a fost salvat de pe munte după ce s-a rătăcit. Pompierii au fost chemați în ajutor de jandarmii montani pentru că zona era inccacesibilă cu mijloace auto.
Apelul la 112 a fost făcut din zona stațiunii Moneasa, puțin după ora 23:00. Grupul de excursioniști, format din adulți și copii din localitatea Sântana, a anunțat că o fată prezintă probleme medicale, nu poate coborî singură și, din cauza întunericului, nu mai găsește traseul de coborâre.
Cu ajutorul aplicației 112, instalată pe telefoanele celor din grup, salvatorii au reușit o localizare exacta,misiunea forțelor de intervenție din teren fiind ușurată. Grupul de turiști a fost localizat la aproximativ 3 kilometri de drumul principal din stațiune, într-o zonă împădurită și fără acces cu mijloace auto.
După aproximativ o oră și jumătate de ”marș forțat”, echipele de intervenție au găsit excursioniștii. S-a făcut evaluarea medicală a fetei care prezenta simptome de apendicită și ușoară hipotermie. A fost îmbrăcată în echipamentul de protecție a unui pompier și coborâtă pe targă, mai apoi pe dispozitivul de coborâre adus de colegii de la SALVAMONT- SALVASPEO până la ambulanță.