0.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Mai mulți medici și o asistentă din Timișoara au luat șpagă de la 50 de pacienți

Un chirurg şi alţi patru medici, plus o asistentă medicală dintr-un spital din Timişoara, au fost trimişi în judecată după ce au fost prinşi că iau bani de la pacienţi.

Cinci dintre ei şi-au recunoscut deja faptele în faţa procurorilor.

În total, peste 50 de pacienţi sau rudele lor au dat bani acestor cadre medicale în 2024, deşi tratamentele erau deja decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Recordul îl împart un medic şi asistenta, fiecare primind mită de la câte 12 pacienţi.

Un alt doctor a luat bani de la 11 pacienţi, iar altul de la 10.

Cel mai „modest” dintre ei a primit şpagă de la un singur pacient.

În prezent, toţi cei şase se află sub control judiciar şi aşteaptă decizia Tribunalului Timiş.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, chirurgul a fost trimis în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru luare de mită. Ceilalţi 5 inculpaţi, asistenţi medicali şi medici, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită.

Sursa: https://m.mediafax.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Se reia amenajarea de parcări în locul garajelor demolate

Primăria Municipiului Timișoara va relua luna viitoare programul de amenajare a locurilor de parcare pe locul vechilor garaje. Municipalitatea a predat amplasamentul către Societatea...

Încep înscrierile pentru Festivalul – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VII-a, 2025

Lugojul va găzdui cea de-a VII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, un eveniment dedicat omagierii dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan. Personalitatea...

Citește și :