Mai mulți angajați ai Teatrului German, în șomaj tehnic pentru o lună

115
sursa foto: facebook.com/ Teatrul German de Stat Timișoara

O parte dintre angajații Teatrului German de Stat din Timișoara au intrat, începând de astăzi, în șomaj tehnic timp de o lună. Conform conducerii teatrului, hotărârea a fost luată după ce mai mulți angajați s-au îmbolnăvit cu noul virus în ultima perioadă. Deocamdată, nu a fost confirmat un focar de coronavirus.

„Au fost 13 cazuri de covid și, parțial, mai avem alte 13 în ultimele două-trei săptămâni. Există, de asemenea, interdicție legală de a se desfășura activitatea. Dacă ne uităm la specificul activității, mai ales în teatru, partea de impostație, de rostire, tot ce înseamnă interacțiune, nu se poate cu mască. Legea spune că, în toate măsurile care se iau, obiectivul prioritar trebuie să fie sănătatea lucrătorilor și a publicului. Public nu putem să primim, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne îmbolnăvim noi. Lucrătorii sunt primii vizați. E obligația angajatorului să ia toate măsurile, chiar dacă ele nu sunt prietenoase, de a-i proteja”, explică Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului.

Cei care au intrat în șomaj tehnic vor primi 75 la sută din salariul de bază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.