Mai mulţi angajaţi ai societății de transport Timișoara ameninţă cu greva. S-au dus la Primărie! Foto-video

289

Mai mulţi angajaţi ai societăţii de transport din Timişoara ameninţă cu greva. Asta după ce nu şi-au primit salariile pe luna decembrie şi, parţial, pe noiembrie. Oamenii au mers în audienţă la primarul Timişoarei şi au depus o petiţie prin care solicită plata salariilor.

Noi nu am avut bani de sărbători. Nu am avut nimic. Unii dintre noi nu avem cu ce să ne trimitem copiii la şcoală. Îmi dă RATT bani să îmi trimit copiii la şcoală?”, a spus un angajat al regiei.

„Nu ne-am primit salariile pe deccembrie, pe noiembrie am luat eşalonat câte două trei sute de lei, nu s-au putut plăti dările la bănci sau chirii. În 25 ar trebui să intre la plată avansul. Nemulţumirile s-au acumulat, proasta gestionare a societăţii a dus la mai multe nemulţumii. De aceea am depus o petiţie prin care îi dăm un ultimatul domnului primar ca până în data de 24 să ne aducă cu salariile la zi şi din 25 să ne intre la plată vansul pe luna ianuarie”, a declarat ldierul Sindicatului Armonia, Savin Dumitru.

Reprezentanţii angajaţiilor au stat de vorbă cu Nicolae Robu şi au primit promisiunea că îşi vor primi salariile în cel mai scurt timp. Edilul şef crede că nu se va ajunge la grevă şi s-a angajat să aloce zilnic bani pentru plata salariilor.

„Datoria e în jur de 2 milioane de lei. Zilnic se vor face plăţi. În 10 zile se sting aceste restanţe. Eu zic că greul e deja în urmă, oamenii au înţerles, îşi vor primi drepturile. Nu o să intre în grevă. Am discutat cu ei, oamenii au fost raţionali şi au îneţeles că banii nu-i scot din grevă”, a declarat Nicolae Robu.

Vom reveni cu imagini VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.