Mai multe victime, după două accidente la indigo! Mașini prăbușite în apă la câteva minute distanță

237

Doi şoferi au ajuns cu maşinile în pârâul Sodol, în mai puţin de jumătate de oră. S-a întâmplat duminică seara.

Primul şofer a ieşit de pe carosabil în jurul orei 19.30, pompierii reşiţeni fiind cei care i-au dat o mână de ajutor. Acesta a urcat singur pe scara din dotarea autospecialei.

Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că după câteva minute, pompierii au primit o solicitare să intervină la un accident rutier în urma căruia un autoturism a plonjat în același pârâu, la nici 300 de metri depărtare.

„La fața locului a intervenit de urgență un alt echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, căruia i-a venit în sprijin echipajul care a acționat pentru salvarea bărbatului, după predarea acestuia la Serviciul de Ambulanță Județean”, a mai adăugat Magdalena Tocmelea.

Accidentul s-a soldat cu cinci victime, din care un minor. Trei dintre victime au fost extrase din autoturism de către alți participanți la trafic care le-au și transportat la spital. Celelalte două victime au fost extrase din râpă de către pompierii militari cu ajutorul tărgilor din dotare și predate echipajelor SAJ, conștiente.

sursa: argument-cs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.