Mai multe orașe din România vor să se alăture Alianței Vestului

867

Orașele Sibiu, Reșita și Iași ar vrea să intre în Alianța Vestului, parteneriatul semnat recent între municipiile Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, proiect prin care se dorește atragerea fonduri europene direct de la Bruxelles.

„Este o inițiativă interesantă a patru primari care conduc municipii reședință de județ situate în regiunile de dezvoltare vest și nord-vest ale țării. Cunosc acest proiect doar din mass-media și nu mă pot exprima doar în baza a ceea ce am urmărit la televizor. Sunt convinsă însă că este o inițiativă constructivă, în sensul demarării unor proiecte comune pentru care inițiatorii doresc atragerea de fonduri europene, mai ales a fondurilor transfrontaliere. Poate fi oportun, dacă Alianța extinde aria obiectivelor și pentru regiunea noastră. Finalizarea autostrăzii A1, parte din Coridorul IV paneuropean, pe tot tronsonul care străbate România, ar fi un astfel de obiectiv. Sibiul, care face parte din regiunea de dezvoltare Centru, nu a fost invitat și nu s-au purtat discuții în acest sens”, a declarat Astrid Fodor, pentru Turnul Sfatului.

La rândul său, primarul din Reșița, Ioan Popa, a declarat că intenționează să facă demersurile necesare pentru ca orașul pe care îl conduce să se alăture Alianței Vestului.

„Reşiţa e gata să se alăture oricărei alianţe create de municipii din zona Transilvania, din zona Banat, creată de municipii de genul celor patru pentru că aceste administraţii au demonstrat că fac performanţă. Eu, cel puţin, sunt de foarte multe ori la Oradea şi la Arad şi primesc răspunsuri concrete şi corecte. Când s-au întâlnit prima dată cei patru primari, în urmă cu aproape două luni, când s-a devoalat intenţia, la Conferinţa Urban Talk, am spus de atunci că vreau să ne alăturăm”, a declarat primarul reşiţean.

Program comun de dezvoltare între Iași și Cluj-Napoca… este și propunerea edilului din Iași, Mihai Chirica, pentru primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.

Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat sâmbătă, 8 decembrie, la Timişoara, Alianţa Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.