Mai mult de un sfert de veac fără „Tata Mare”

Astăzi se împlinesc 26 de ani de la dispariţia unui simbol major al Politehnicii fotbalistice, care dă şi în prezent numele principalei arene a Timişoarei. Dan Păltinişanu sau „Tata Mare”, cum era supranumit longilinul stoper, a fost lider al unei generaţii „de aur” a fotbalului alb-violet.

Cea care a adus acasă Cupa României în anul 1980! Druckerii vor rămâne şi peste decenii cu două momente de glorie aduse de căpitanul lui Poli: golul decisiv din acea finală cu Steaua, precum şi reuşita prin care a fost doborât marele Celtic!

La 1 iunie 1980, Poli întâlnea Steaua, într-o finală de Cupă disputată la București, pe „23 august”. Roș-albaștrii erau văzuți drept favoriți cerți, mai ales că,în campionat, cu nici o lună înainte, îi zdrobeau pe „studenți” cu 7-1. Totul părea să intre în limitele firescului în minutul 25, când Tudorel Stoica deschidea scorul pentru Steaua. Poli egala însă cu două minute înainte de pauză, prin golul lui Viorel Vișan. A urmat o repriză secundă extrem de echilibrată, până la finele căreia tabela nu avea să mai sufere nicio modificare. S-a intrat în prelungiri, acolo unde Tata Mare și-a intrat în rol. În minutul 96, masivul fundaș a urcat în atac, la un corner, balonul a venit spre el și l-a lovit puternic cu capul Gol! 2-1, rezultat pe care Steaua nu va mai reuși să îl întoarcă, astfel că, după22 de ani de așteptare, Cupa României poposea din nou în vitrina Politehnicii.

În toamna aceluiași an, Politehnica avea să o întâlnească, în Cupa Cupelor, pe faimoasa Celtic Glasgow. Un adversar, la prima vedere inabordabil. În mecul tur, disputat pe terenul formației scoțiene, Nicholas a realizat o „dublă” în prima repriză, în minutele 19 și 43, însă Manea a menținut vii speranțele druckerilor timișoreni, prin golul marcat în minutul 77.

Returul s-a disputat la Timișoara, la 1 octombrie 1980, într-o atmosferă incandescentă. 50.000 de spectatori s-au înghesuit în ovalul de beton, mulți dintre ei sosiți cu ore bune înaintea fluierului de start, pentru a prinde un loc cât mai bun. Un meci încrâncenat, care i-a ținut pe fani cu sufletul la gură și în care Poli avea să își păstreze până spre final șansele la calificare grație intervențiilor portarului Moise. Apoi, în minutul 81, Liță Dumitru execută o lovitură liberă, Nedelcu sare împreună cu portarul Latchford, iar Păltinișanu, pe fază, șutează imparabil, sub bară. Se spune că vuietul ce a urmat golului marcat de Tata Mare s-a auzit chiar și în colțurile cele mai îndepărtate ale orașului.

„Venit modest și sfios din boema Bucureștiului, la două case de Mărțișorul lui Arghezi, Pălti a fost asimilat Banatului cu dragoste și bucurie imensă. Unde, la rându-i, și-a găsit bucuria și nemurirea. Dan Păltinișanu intră în galeria celor mai mari jucători ai Timișoarei și ai Politehnicii. Simbol al fotbalului de pe aceste pământuri. Simbol al voinței devorante pentru victorie. Pentru care a ars puternic.. Și, poate, de aceea atât de repede”, scria Jackie Ionescu în Fotbal Vest, după moartea celui ce i-a fost elev și, mai târziu, colaborator.