O frizerie mi-a cerut, seara, târziu, prietenia pe Facebook. Primul gest pe care l-am făcut a fost să-mi trec mâna prin păr și să-mi pipăi îngrijorat freza. Apoi, imediat, m-a încercat un puternic sentiment oximoronic de vinovăție: oricât de tuns aș fi, niciodată nu sunt tuns suficient. Sau, mai exact și nițel mai relaxat: oricât de bine m-ar tunde frizerul (sau frizerița, fiindcă nu fac niciun fel de segregare de gen, niciodată, nicicând, niciunde; ba chiar mă declar, acum și aici, feminist!), niciodată n-o face perfect, ca-n marile filme. Tot mai descopăr câteva fire anapoda, un dezechilibru capilar între emisfera stângă și cea dreaptă, un perciun mai lung cu-un milimetru și chiar mai posac decât frate-su. Aș putea să dau vina pe frizeri. Că n-au talent. Că nu posedă un real simț artistic, deși lucrează cu cea mai perfectă structură a omenirii – capul. Că nu se specializează până la ultimul… fir. Că în loc să se uite la ceea ce fac, sunt cu ochii la telenovele, la teleshopping, la fotbal, la politică sau la alte bazaconii.
Ohoho, ce reconfortant este să dai vina pe altul! Parcă ți se ia un pietroi de pe inimoi. Ai greșit? Da, dar nu din cauza ta. Nu! Tu nu ești decât un instrument nevinovat, altul te-a împins în ea, în greșală. Te-a – ca în clasa-ntâi – mișcat altcineva! Circumstanțele sunt mai întotdeauna exterioare și, de regulă, au un impuls uman, însă cu totul străin de umanitatea ta proprie. Da, tu ai greșit, dar în niciun caz nu e vina!
Ei bine, pentru frezele mele n-am dat vina, de-a lungul timpului, pe nimeni altcineva decât pe propriu-mi păr. Am avut puterea să mă uit în oglindă și să-mi zic „ptiu, ce păr am…” De fapt, corect era (și este) „ce păr n-am”. Fiindcă podoaba mea capilară n-a fost niciodată fruntașă, iar, odată cu vârsta, e tot mai golașă. (Gena lu tata a fost, fir-ar, mai vânjoasă decât a mamei, care a avut și încă are un păr frumos).
După ce mi-au trecut toate aceste gânduri pe sub freză, am înhățat mouse-ul, m-am dus cu săgeta pe cererea în prietenie și am apăsat astfel încât să nu-mi pot reproșa că am frizat, încă o dată, ridicolul.