Mai bine mai târziu decât deloc. Furtuna în septembrie, banii în decembrie

226

Guvernul României a alocat peste 3 milioane de lei pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, în luna septembrie a acestui an, în județul Timiș.

Alocarea este prevăzută într-o hotărâre aprobată de guvern în ședința de ieri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Astfel, 30 de beneficiari vor primi fonduri pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizarea de reparații și reabilitare pentru grădinițe, școli, muzee, unități medicale și alte clădiri și construcții care aparțin administrațiilor locale.

Beneficiarii sunt Consiliul Județean Timiș și autoritățile publice locale din 29 de comune și orașe din județ.

Precizăm că județului Timiș i-au mai fost acordate ajutoare financiare în valoare de 2,24 milioane lei, printr-o hotărâre de guvern adoptată în luna septembrie a.c., însă, după finalizarea evaluării pagubelor de către Comitetele pentru Situații de Urgență și după adoptarea hotărârii de guvern menționate, au apărut noi solicitări de sprijin financiar din partea autorităților administrației publice locale.

Banii se alocă din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului.
Astfel, pentru asigurarea sumelor necesare, se suplimentează cu 3 milioane de lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.