Asociația Magistraților din România (AMR) îi solicită lui Dacian Cioloș, prim-ministrul României, eliberarea de îndată din funcție a ministrului Raluca Alexandra Prună, care – prin recomandările pe care le formulează, cu nesocotirea evidentă și gravă a principiilor în lipsa cărora nu pot fi definite și dezvoltate valorile statului democratic – a probat că nu înțelege rolul și locul justiției în societate, de vreme ce temele propuse, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar, susține judecătoarea Gabriela Baltag, președintele Asociației Magistraților din România, într-un comunicat de presă.
”Suntem nevoiți să afirmăm, cu profund regret, că între actualul ministru al justiției și corpul de magistrați — cea mai importantă componentă a sistemului judiciar, fără de care funcționarea acestuia în parametri de legalitate este imposibilă — sunt diferențe ireconciliabile” – mai spune AMR. Și adaugă: ”Prin declarații publice impardonabile, duce la alterarea imaginii și credibilității unei puteri în stat”…
”Este timpul ca doamna Raluca Alexandra Prună să înțeleagă că funcția publică pe care o ocupă presupune mai mult decât o interpretare personală a ordinii sociale sau o deformare a realităților, ca responsabilitatea și rigoarea acestei funcții o obligă să părăsească imediat locul pentru care a dovedit că nu are vocație, dar, mai ales, dăruire” – conchide Asociația Magistraților din România.