Mai multe magazine, șantiere, dar și persoane fizice au fost amendate pentru că au depozitat ilegal deșeurile. În ultima săptămână, polițiștii locali au dat 15 amenzi.
„De la demararea acțiunilor fiind aplicate 53 de sancțiuni, în valoare totală de 40.000 lei, din care 31 de polițiști locali în civil și 20 de polițiștii locali aflați în patrulare. În ultima perioadă au fost supravegheate locații precum Str. Uranus, Brândușei, Zlatna, Abrud, Labirint, numărul celor surprinși fiind în scădere”, anunță polițiștii.
Au fost efectuate verificări și s-au luat măsurile legale în alte cazuri în care s-a constatat o mare acumulare de deșeuri, cum ar fi de exemplu magazinul Carrefour din zona Dâmbovița, care a fost sancționat cu amendă de 2500 lei deoarece nu a gestionat corespunzător deșeurile provenite din activitatea desfășurată, la fel și în cazul unei organizări de șantier din zona Pieței Doina unde a fost aplicată, pentru aceeași faptă, sancțiune tot de 2500 lei. De asemenea, ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii locali, asociațiile de proprietari de pe Strada Uranus cu Aleea Cristalului au suplimentat numărul de pubele de colectare.