Ochii bărbatului luceau într-un fel tainic, ireal prin aerul aprins, scăpărător și poate sufocant al arenei. Locul în care zeci de mii oamenii tremurau, sperau, slobozeau înjurături grele, fiecare în felul lui crezând că astăzi este ziua victoriei. Balonul se învârtea în aer, când mângâiat de glezna fină a smeadului Cavani, când lovit cu ura golului țintit de mușchii gambelor „canibalului” Suarez. „Victoria e a noastră, trebuie să vină, parșiva de ea, o merităm cu prisosință. Suntem puțini, doar vreo patru milioane de inimi în această țară, dar avantajul nostru este că nu renunțăm niciodată.” Fraza țâșnea sfredelitoare precum soarele deșertic în țeasta mancurților, și ea era ecoul vocii miilor de băieți și fete, bărbați și femei, veniți, doar ei știu cum, în Sankt-Petersburgul imperial, construit de Petru cel Mare, acum vreo trei sute și ceva de ani.
Același Sankt-Petersburg care astăzi își doarme zilele, dar mai ales nopțile sale albe, ireal de frumoase, într-o liniște, măcar în aparență, deplină, sub domnia autoritară, rece precum piatra tombală, a celuilalt țar, cel care poartă acum numele de Putin.
Când aventura de dragoste, speranță și mântuire a luat sfârșit, toți acești oameni au plecat spre casele lor, la mii bune de kilometri depărtare de Rusia, de această țară pe care nimeni, nici măcar oamenii ei cei mai de seamă, Tolstoi sau Dostoievski, nu a deslușit-o întrutotul!
Apoi s-a ridicat din nou el, bătrânul de 71 de ani împliniți, din înfățișarea căruia doar ochii aceia nefiresc de lucioși au mai rămas la fel ca în anii săi tineri, și a spus, senin și calm, că „nimic nu s-a terminat pentru noi, totul ne stă înainte”.
Profesorul Tabarez nu s-a oprit însă aici, ci a mai spus câteva lucruri care ar trebui încrustate în piatra fundației acestei umanități de început de mileniu, spre a le arăta tuturor minților rătăcite și scufundate în mediocritate ale celor care conduc națiunile că nu există decât o singură cale pentru a evita dezastrul final.
Maestrul uruguayan le-a scris cu gentilețea și eleganța dovedite pe gazonul verde următoarele cuvinte liderilor tării sale:
„Dragi compatrioți, ne aflăm într-un moment definitoriu pentru țară, pentru tinerii noștri și pentru viitorul nostru. În aceste zile jucăm meciuri importante. Este necesar sprijinul tuturor uruguayenilor. Dacă nu obținem rezultate bune acum, dacă nu îndeplinim obiectivele și visurile a mii și mii de uruguayeni, va trebui să așteptăm mulți ani pentru a putea schimba situația. Acum avem oportunitatea de a respecta ce am promis și să marcăm cel mai important gol: să le dăm tinerilor noștri cele mai bune condiții pentru a învăța. Trebuie să punem educația publică pe primele locuri în clasamentele internaționale. E momentul să îndeplinim ce am promis și să trimitem 6% din PIB către Educație.
Ca professor, știu efortul, dedicarea și compromisul pe care fiecare îl face în clasă. Pe acel teren e greu să joci. Este terenul unde rivalii și dificultățile sunt enorme. Proasta alimentație a studenților, lipsa motivației și a stimulilor, lipsa materialelor didactice pentru a munci, suprapopularea și, înainte de toate, lipsa recunoștinței sunt obstacolele în această luptă importantă pentru a construi o societate mai bună.
De aceea, în acest meci trebuie să îi încurajăm pe cei care joacă și pe studenți. Nu ajută la nimic să câștigi Campionatul Mondial dacă tinerii nu știu unde este Rusia pe hartă sau de ce la naționala Franței sunt așa mulți jucători născuți în Africa sau cu părinți africani. Nu ajută să fim campioni mondiali dacă tinerilor nu le transmitem că apreciem ce fac ei și că suntem de părere că au un viitor plin de speranțe. Avem resposabilitatea și obligația de a le spune tuturor tinerilor și copiilor din Uruguay că noi credem în ei, că merită să pariem pe viitorul lor și că, dacă e nevoie, vom face eforturi și mai mari pentru a le da ce merită.
Acum e momentul. Trebuie să intonăm imnul cu putere și să spunem că vom face asta. Trebuie să ne ținem de ce am promis: 6% din PIB pentru Educația Publică. Un salut frățesc și respectuos către toți profesorii din Uruguay.”
Oscar Washington Tabarez nu a câștigat Cupa Mondială cu băieții săi, dar câștigat, cu certitudine, respectul și dragostea multora dintre noi.