13.1 C
Timișoara
miercuri 29 ianuarie 2025

Luna februarie a anului 2025 debutează cu mândria Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” – impresionantul spectacol „1978”, spectacol reluat în cadrul microstagiunii comune ale celor două teatre minoritare din Timișoara

După ce prima lună a anului acesta a adus pe scenă unul dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului Maghiar, „Tragedia omului”, luna februarie debutează cu spectacolul monument „1978”. Reprezentația face parte din microstagiunea comună a Teatrului Maghiar și Teatrului German din Timișoara, care va include și alte două reprezentații ale Teatrului Maghiar, „Copiii mamei Badu” și „Danaos.”

Cel mai complex spectacol al Teatrului Maghiar va avea loc în prima zi a lunii februarie, de la ora 16.00 în clădirea Universității Politehnica Timișoara din Calea Ghirodei nr. 32. Regizat de Tomi Janežič, „1978” este o docuficțiune transgenerațională bazată pe poveștile personale ale actorilor și regizorului. Spectacolul de păpuși „Copiii mamei Badu” (TMT), în regia lui Varsányi Péter, care se va juca luni, 3 februarie, de la ora 10.00, va vorbi din nou pentru cei mici despre valorile (mai) importante ale vieții. „Danaos”, pus în scenă de regizorul-coregraf Szabó Kristóf, va avea reprezentația luni, 3 februarie, de la ora 19.30. Spectacolul prezintă povestea halucinantă a danaidelor, după textul lui Eschil.


Luna februarie continuă în afara microstagiunii, cu spectacolul „Caravaggio”, care închide seria reprezentațiilor ce merg în paralel cu expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la Muzeul de Artă din Timișoara, vineri, 07 februarie, de la ora 19. În 08 februarie de la ora 19, în Sala Studio a Teatrului Maghiar, are loc „Zbor adânc”, un one-man-show filosofic în interpretarea lui Jancsó Előd. În dara de 16 de la ora 19, se va juca „Cercul de cretă caucazian” de Bertolt Brecht, un spectacol care dă răspuns unei dileme morale atemporale. Copiii se vor bucura din nou în data de 18 februarie, de la ora 12, de „Zâna lebădă”, o poveste deja cunoscută de micul public timișorean. Pe data de 20, acest spectacol se va juca și în Arad, în dublă reprezentație, de la orele 10 și 12. Spectacolul PETŐfi-SZELfi, care îl aduce în prezent pe arhicunoscutul poet Petőfi Sándor, va avea loc în data de 24 februarie, în Sala Mare a Teatrului Maghiar, de la ora 12.30.

Ultima reprezentație a lunii februarie va fi în ziua de 27, de la ora 10. Este vorba despre îndrăgitul spectacol nonverbal al Teatrului Maghiar, „Copiii mamei Badu”, care îi va încânta pe micii, și marii, spectatori.
Toate spectacolele Teatrului Maghiar beneficiază de traducere (supratitrare sau la cască) în limba română. Biletele se pot lua de la casa de bilete a Teatrului (str. Alba Iulia nr. 2), de luni până vineri, între orele 13 și 19 și înainte de fiecare spectacol, sau online pe https://ticket.tm-t.ro/ro.
Abonații KultCard sunt rugați să se prezinte la agenția de bilete pentru a-și rezerva locul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ministrul de Finanțe propune disponibilizări de personal în sistemul public

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a anunțat marți seară că propune un buget cu tăieri de cheltuieli, printre care o scădere de 10% la Administrația...

Un șofer și-a găsit sfârșitul de un drum din Caraș – Severin

Un șofer cu vârsta de 68 de ani și-a găsit sfârșitul în urma unui accident rutier petrecut marți după amiază, pe un drum din...

Citește și :