Luna de miere s-a transformat în iad. Povestea tragică a doi miri surprinși de infernul din Grecia

355

O mireasă și-a pierdut mirele în infernul flăcărilor din Grecia, chiar în timp ce își sărbătoreau luna de miere. Chiar dacă au încercat să se salveze amândoi, bărbatul nu a reușit să supraviețuiască.

Mireasa şi-a pierdut mirele în apropiere de Mati, o populară staţiune turistică situată la circa 29 de kilometri de Atena. Proaspăt căsătoriţi, irlandezii Zoe Holohan şi Brian O’Callaghan-Westrop sosiseră recent în acest paradis de vacanţă pentru luna de miere. Din nefericire, aceasta este una din zonele cele mai afectate de incendiile care pârjolesc Grecia. Până acum 76 de oameni au murit şi 200 au fost răniţi de flăcările scăpate de sub control care au devastat regiunea Attica.

Zoe şi Brian, ambii cu vârsta de 40 de ani, au încercat să scape de la hotelul lor care a fost înghiţit de foc. În haosul creat, ei s-au rătăcit unul de altul. Iniţial, s-au urcat într-o maşină, însă au trebuit să coboare după ce vehiculul a fost cuprins de flăcări. “Ea a suferit arsuri la cap şi la mâini, soţul său e de negăsit”, spun autorităţile elene.

Guvernul de la Atena a declarat trei zile de doliu naţional. Incendiile din aceste zile sunt cea mai mare tragedie cu care se confruntă această ţară, după 2007. Atunci, tot într-o vară cu secetă şi temperaturi extrem de ridicate, incendiile de vegetaţie au ucis 84 de oameni.

Acum, pompierii şi militarii trebuie să aducă rapid flăcările sub control, deoarece meteorologii au anunţat că vor veni iarăşi temperaturi foarte ridicate.

sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.