Începând cu anul 2018 și până în anul 2020, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană va organiza trei ediții ale Festivalului Luminii, care vor avea loc în cele trei piețe din centrul Timișoarei: Piata Libertatii (2018), Piata Unirii (2019) si Piata Victoriei (2020).
În perioada 21-23 septembrie, începând cu ora 20.30, în Piața Libertății din Timișoara, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană organizează spectacolul în trei acte: LUMINA LIBERTĂȚII, care celebrează Centenarul României și se dorește a fi o primă ediție a Festivalului Luminii.
Lumina Libertății este un spectacol de arte performative, muzică, arte vizuale și instalații de lumină, dezvoltat pe structura arhitecturală a Pieței Libertății din Timișoara, care spune povestea personajului principal, timișoreanul Luca, ce urmează să trăiască principalele momente care au definit Timișoara în cei 100 de ani de România.
Prima seară, respectiv primul act al spectacolului, este marcată de sfârșitul Primului Război Mondial și coincide cu nașterea personajului principal și întâmplări din adolescența acestuia: începutul școlii, prima dragoste și căsătoria. Muzica primei seri este interpretată de muzicieni ai Filarmonicii de Stat ”Banatul” din Timișoara, precum și de formația condusă de muzicianul Boris Kovacs. În al doilea act al spectacolului, începe cel de-al Doilea Război Mondial reprezentat printr-o luptă simbolică, susținută de instalații de lumină, între două orchestre: ansambluri de percuționiști, suflători și coarde, amplasate pe platforme mobile în Piața Libertății, iar Luca pleacă la război. În ultima seară, personajul principal trăiește momentele Revoluției din Decembrie 1989, aderarea României la Uniunea Europeană și participă la câteva acțiuni specifice care conturează viitorul României și al Timișoarei în perspectiva anului 2021 și ulterior acestuia, scene reprezentate, în mod simbolic, prin nașterea nepotului său.
În toate cele trei seri, vor fi produse videomapări ale clădirilor ce formează Piața Libertății, jocuri și instalații de lumină specifice fiecărui moment al narațiunii istorice, iar cei peste 100 de actori, muzicieni și dansatori, membri ai comunității artistice locale, vor pune în scenă acest spectacol.
Acest proiect este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale pe programul privind organizarea și desfășurarea manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) și al Primului Război Mondial și de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara.