Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că guvernul caută resurse financiare pentru reluarea activității economice, dar și măsuri de ajutor pentru companii, ca să poată plăti angajații reveniți la muncă. Totuși, vor fi sectoare unde șomajul tehnic se va prelungi și după 1 iunie, a precizat prim-ministrul Orban.
Guvernul va suporta 35-45% din salariile angajaților care se întorc la muncă din șomaj tehnic, ca măsură de ajutor pentru reluarea activității economice a companiilor, a anunțat premierul Ludovic Orban marți dimineață, la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social.
Șomajul tehnic va fi plătit până la 1 iunie, a spus Ludovic Orban. Și după această dată se va plăti șomaj tehnic, însă “numai prentru domeniile unde se vor menține restricțiile, cum este domeniul spectacolelor, cum sunt restaurantele“, a detaliat premierul.
El a mai spus că, în afară de 300.000 de oameni care au fost trimiși în șomaj tehnic, mai sunt câteva sute de mii care s-au întors din străinătate.