4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Ludmila Ulițkaia și Mircea Cărtărescu deschid cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

Pe lângă satisfacţia de a vedea, în ultimii patru ani, cum proiectul FILTM a crescut şi s-a impus ca un eveniment de marcă al Timişoarei, organizatorii festivalului împărtăşesc anul acesta bucuria timişorenilor la aflarea veştii că oraşul a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii în 2021.

„Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura sub semnul victoriei Timișoarei, capitală culturală europeană în 2021. E o victorie și pentru cei care organizăm FILTM fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm la Timișoara nume sonore ale literaturii europene. Este o victorie și pentru pasionații de literatură, întrucât timp de patru zile, vor avea alături prozatori, poeți, eseiști, critici literari de primă mărime. Va fi o ediție în care vom împărtăși unii cu alții, ca niciodată până acum, bucuria de fi înăuntrul culturii”, a declarat Robert Șerban, președintele festivalului.

Ediţia a V-a FILTM vine cu o serie de noutăţi menite să atragă noi categorii de public: în primul rând, amintim parteneriatul cu Université de Paris-Sorbonne (Paris IV), anume, cu centrul Cultures et sociétés d’Europe orientale, balkanique et médiane – EUR’ORBEM, care face posibile o serie de evenimente dedicate lumii universitare, realizate cu sprijinul Universității de Vest.

„Mai există o literatură central-europeană?”, aceasta este întrebarea la care una dintre conferințele organizate în cadrul Festivalului își propune să ofere perspective, un eveniment al cărei amfitrioană este scriitoarea Adriana Babeți și la care iau parte: Xavier Galmiche (Université de Paris IV – Sorbonne), Kazimierz Jurczak (Universitatea Jagiellonă, Cracovia), Balázs Imre (Universitatea Babeş-Bolyai), Adriana Babeţi şi Radu Pavel Gheo (Universitatea de Vest din Timişoara).

De departe, una dintre cele mai așteptate evenimente îl reprezintă conferința cu titlul „Cenzura invizibilă”, susținută în prima zi a Festivalului de Jacques Le Rider, un nume de referință în istoria Europei Centrale și de Sud-Est: „Timișoara este un microcosmos fascinant al pluralității culturale, etnice și religioase, care redă bogăția civilizației europene, în această regiune a Europei Centrale, clădită de către monarhia habsburgică: amprentele otomane, interculturalitatea germană, maghiară, sârbă, slovacă și prezențele evreiești au făcut din această capitală a culturii române o paradigmă a Europei de care toată lumea vorbește azi ca de un vechi continent angajat pe panta inexorabilă a declinului și a dislocării”.

Una dintre noutățile ediției din acest an a FILTM o reprezintă prezența evenimentele dedicate celor mai mici dintre cititori, prin întâlnirile cu trei dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură pentru copii şi tineret de la noi: Ioana Nicolae, Adina Popescu şi Florin Bican. De asemenea, în lista evenimentelor plănuite să aibă loc în cele patru zile ale Festivalului se află și o dezbatere dedicată promovării scriitorilor europeni astăzi, la care iau parte scriitorul Vasile Ernu și editorul Seid Serdarević, reprezentantul uneia dintre cele mai active edituri croate de astăzi, Fraktura.

Unul dintre momentele de greutate ale Festivalului îl constituie cele 3 seri de lecturi publice și dezbateri planuite să aibă loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara în perioada 26-28 octombrie, zilnic, începând cu ora 18.00.

Prima seară îi va așeza față în față pe doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai momentului, Ludmila Ulițkaia şi Mircea Cărtărescu, într-un dialog moderat de Mircea Vasilescu.

Cea de a doua seară este dedicată poeziei, în cadrul căreia publicul va putea să-i asculte pe: Nikola Madzirov (Republica Macedonia), Delimir Rešicki (Croaţia) şi, din România, pe Ioana Nicolae, Ruxandra Cesereanu şi Adrian Bodnaru – amfitrion: scriitorul Ioan T. Morar.

Oaspeții din străinătate ai celei de a treia seri a festivalului, dedicată prozei, sunt: Clara Uson – scriitoarea spaniolă despre care se spune că ar fi scris cel mai puternic roman dedicat Balcanilor (Fiica Estului) şi pe georgianul Zaza Burciuladze – lider al generaţiei tinere în ţara sa, exilat la Berlin. Partenerii lor de dialog din România sunt prozatorii Marius Chivu şi Borco Ilin, ambii cu volume nou apărute – un dialog moderat de scriitorul și criticul literar Bogdan-Alexandru Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :