Lucrări oprite la o autostradă importantă din vestul țării! Din ce motiv angajații vor merge acasă

268

Săptămâna viitoare, constructorii care se ocupă de bucata de autostradă dintre Şoimuş şi Ilia au vacanţă. Ritmul de lucru şi evitarea unor probleme familiale sunt principalele motive.

Din 18 până pe 25 iunie nu se va mai lucra pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. Angajaţii Spedition UMB, majoritatea domiciliaţi în judeţul Bacău, merg acasă pentru o scurtă vacanţă. Deşi a fost întârziat mult din cauza cimitirului clandestin de la Brănişca, a „peşterii cu lilieci de la Şoimuş” şi (pentru o bună perioadă de timp) din cauză că Ministerul Transporturilor nu a emis la timp autorizaţia de construire, lotul amintit va fi primul terminat de pe noua autostradă.

Sursele noastre din cadrul CNAIR spun că Dorinel Umbrărescu (patronul companiei amintite) şi angajaţii lui au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să stea pe şantier câte trei patru săptămâni, timp în care să lucreze „zi-lumină”, inclusiv sâmbăta, iar apoi să aibă o pauză de o săptămână pe care să o poată petrece acasă. Varianta cu week-end-uri libere nu-i ajută deloc pe muncitorii moldoveni, pentru că, adunat, o zi şi-ar petrece-o pe drum. „În plus, ni s-a comunicat din partea patronului companiei că este imposibil să-i ţină pe oameni pe şantier fără să mai ajungă şi pe-acasă, câteva zile consecutive, din cauza nevestelor”, a adăugat, mai în glumă mai în serios, sursa noastră din cadrul CNAIR.

Încă de la începutul lucrărilor pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii, compania Spedition UMB a fost dată deseori ca exemplu pozitiv în ce priveşte mobilizarea, pe şatier fiind mai mereu prezenţi peste 500 de muncitori cu mai bine de 200 de utilaje.

Cel mai intens se lucrează la terasarea „dealului cu lilieci” de lângă Şoimuş, la realizarea de viaducte şi în apropierea barajului de la Mintia.

Se estimează că lotul 4 ar putea fi gata cel mai târziu în primăvara anului viitor.

sursa: glasul-hd.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.