În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare în mai multe localități. Lucrările vor avea loc între orele 9-14, după cum urmează: pe 18-19 iunie se va opri apa în Găvojdia, iar în Buziaș presiunea va fi scăzută; pe 20 iunie se va opri apa în Dragomirești și Zgribești, iar în Silagiu presiunea va fi scăzută; pe 21 iunie se va opri apa în Jena, iar în Bacova presiunea va fi scăzută.
De asemenea, în perioada 17-21 iunie, zilnic între orele 9-15 se va opri apa în Giarmata, pe străzile Traian Vuia, Morii, Gării, Trandafirilor, Ardealul, Pobeda și în cartierul Tinerilor, în timp în restul localității presiunea va fi scăzută.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.